Serghei Lavrov va participa în Iran la o reuniune dedicată conflictului armeano-azer
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va participa luni, în Iran, la o reuniune pe tema conflictului armeano-azer. La eveniment vor participa șefii diplomațiilor din Armenia, Azerbaidjan, Iran, Rusia și Turcia, transmite duminică EFE, citată de Agerpres.
„Confirmăm convorbirile lui Serghei Lavrov programate pentru luni la Teheran”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, agențiilor de presă locale.
Vineri, adjunctul ministrului de Externe armean, Vahan Kostanian, a informat că Armenia a primit o invitație din partea Iranului de a participa la o reuniune a puterilor regionale privind situația din Caucazul de Sud.
Agenția azeră APA a confirmat că o întâlnire la nivel de miniștri de Externe va avea loc luni la Teheran în formatul inițial cunoscut sub numele de „3+3”, ce propunea și includerea Georgiei, care însă nici măcar nu a participat la prima întâlnire a viceminiștrilor, la Moscova, în decembrie 2021.
Tbilisi s-a oferit să medieze între Armenia și Azerbaidjan, care, de luni de zile, fac schimb de proiecte ale unui tratat de pace, după trei decenii de ciocniri armate pentru controlul Nagorno-Karabah, teritoriu recunoscut la nivel internațional ca făcând parte din Azerbaidjan, dar care era populat până de curând de aproximativ 120.000 de armeni.
După victoria recentă a Azerbaidjanului într-o operațiune militară din Nagorno-Karabah, autoritățile autoproclamatei republici au capitulat și au anunțat dizolvarea acesteia.
Pe lângă conflictul din Nagorno-Karabah, cele două țări sunt implicate în ciocniri continue la frontieră, întrucât nu și-au delimitat niciodată granițele de la prăbușirea URSS.
O parte importantă a unei viitoare normalizări a relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan presupune nu doar delimitarea granițelor, ci și deblocarea culoarelor de trecere între cele două națiuni, în particular, dar și în regiunea Caucazului de Sud, în general, care include Iran și Turcia.
Azerbaidjanul și Turcia fac presiuni asupra Armeniei să deschidă cât mai curând așa-numitul „culoar Zangezur”, o cale care să lege Azerbaidjanul de exclava sa Nahicevan, traversând aproximativ 30 de kilometri de teritoriu armean, dar Erevanul nu a fost încă de acord pentru că vrea să-și păstreze suveranitatea asupra infrastructurii.