Politic

EXPLICĂM: Viitoarele condiții de intrare în spațiul Schengen și ce-i cu taxa de 7 euro

Mai multe instituții de presă din Republica Moldova au scris în ultimele zile că cetățenii moldoveni vor avea nevoie de vize sau vor trebui să achite pentru vizele în UE. Informația este parțial corectă. În primul rând trebuie precizat că nu este vorba de vize, dar de autorizații de călătorie. În al doilea rând, trebuie nuanțat faptul că noile măsuri nu se referă doar la cetățenii moldoveni, dar la ai tuturor statelor care nu au nevoie de viză pentru a călători în spațiul Schengen, inclusiv ai unor țări ca Marea Britanie și SUA. Este vorba de aproape 60 de state, potrivit paginii web oficiale a ETIAS, www.etiasvisa.com.

„ETIAS nu este o viză, este o autorizație de călătorie electronică care poate fi obținută cu ușurință printr-o aplicație online. Prin intermediul sistemului, străinii scutiți de viză (inclusiv cetățenii Republicii Moldova n.red) vor trebui să obțină ETIAS pentru a vizita țările Schengen pentru sejururi de până la 90 de zile”.

Mai trebuie precizat că necesitatea de a obține această autorizație nu este o informație nouă, sau o decizie recentă. Consiliul European a adoptat regulamentul de instituire a unui sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) încă în anul 2018. Scopul acestuia este să fortifice securitatea în interiorul Uniunii Europene și a statelor din spațiul Schengen.

Noul sistem urmează să fie pus în aplicare începând cu luna noiembrie 2023. Potrivit Consiliului European, informațiile prezentate în fiecare cerere vor fi prelucrate în mod automat în raport cu alte baze de date ale UE pentru a stabili dacă există motive pentru a refuza autorizația de călătorie. Atunci când nu sunt identificate rezultate pozitive sau elemente care necesită o analiză suplimentară, autorizația de călătorie va fi eliberată în mod automat, într-o perioadă scurtă de timp. Se estimează că acesta va fi cazul pentru marea majoritate a cererilor.

Instituția a mai precizat că după ce va fi pus în aplicare sistemul, operatorii de transport vor fi obligați să verifice dacă turiștii/călătorii care au nevoie de ETIAS dețin autorizația respectivă.

Autorizația de călătorie va fi obligatorie pentru persoanele cu vârsta între 18 și 70 de ani. Autorizația de călătorie va costa 7 euro. Autorizația de călătorie va fi valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a pașaportului utilizat pentru obținerea autorizației de călătorie, precizează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Obligativitatea autorizatiei de călătorie electronică pentru a intra în spațiul Schengen este o măsură dictată de creșterea numărului de migranți, atestată în ultimii ani, a precizat pentru Radio Moldova comentatorul politic de la București, Cristian Pârvulescu. El a precizat că această măsură nu trebuie privită ca una îndreptată împotriva cetățenilor Republicii Moldova.

„Problema migrației este una care este pe agenda Comisiei Europene impusă de unele state. De exemplu Austria, care a blocat din această cauză aderarea României și Bulgariei la Spațiul Shengen. Pe de altă parte, pentru cetățenii moldoveni care au pașapoarte românești situația nu se va schimba. Dar nu cei din Republica Moldova sunt cei care creează probleme. Nu este vreo acțiune îndreptată împotriva Republicii Moldova ci este legată de pachetul privind migrația și azil”.

ETIAS va fi aplicată pentru călătoriile în statele din Spațiul Schengen, dar și în România, Bulgaria și Cipru.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult