Politic

Experți // Instituțiile responsabile de securitatea statului trebuie să-și consolideze eforturile pentru a asigura stabilitate și a face față provocărilor generate de război

Instituțiile responsabile de securitatea statului trebuie să-și consolideze eforturile pentru a asigura stabilitate și a face față provocărilor generate de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, sunt de părere participanții la Conferința Internațională „Dezvoltarea rezilienței prin parteneriate”, organizată de Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova. Potrivit acestora, un rol deosebit îi revine mass-mediei, implicit în combaterea dezinformării.

Conferința „Dezvoltarea rezilienței prin parteneriate” argumentează complexitatea mediului de securitate și necesitatea stabilirii unor parteneriate și a conlucrării în cele mai importante sectoare de securitate pentru a consolida reziliența, a declarat secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija.

„Suntem la etapa inițială de consolidare a rezilienței și avem două abordări. În primul rând, avem bordarea procedurală și rolul principal este al SIS, al Ministerului de Interne, dar și al Ministerului Apărării și avem nevoie de o maturitate instituțională ca să înțelegem unde această structură de coordonare va apărea. Fie că la nivel, de Consiliul Națiounal de Securitate sau în cadrul Guvernul”, a declarat Valeriu Mija.

La rândul său, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a precizat că mai multe domenii sunt vulnerabile în contextul securității regionale. Astfel, Republica Moldova are nevoie de sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru a diminua impactul acestor vulnerabilități.

„Sunt foarte multe domenii care au nevoie de atenția noastră deosebită pentru ca vulnerabilitățile noastre să fie înlăturate, efectul acestora să fie redus și, într-un final, țară să devină mai rezilientă și capabilă de a face față tuturor amenințărilor”, a punctat Alexandru Musteața.

Dat fiind faptul că războiul hibrid înseamnă și dezinformare, mass-mediei îi revine un rol deosebit în combaterea știrilor false, implicit a celor care vizează vulnerabilitățile statului, a menționat directoarea Centrului pentru comunicare strategică și combaterea dezinformării, Ana Revenco.

„S-a început totul cu explorarea vulnerabilităților unei țări. Acest lucru a fost făcut de către politica rusă. Criza indusă în sectorul energetic, dependența profundă a Moldovei de resursele rusești au servit drept o amuniție a Rusiei împotriva Moldovei și mai ales împotriva cetățenilor Republicii Moldova”. a precizat Ana Revenco.

Amintim că, la Summitul NATO de la Vilnius din acest an a fost lansat Fondul voluntar NATO, dedicat întăririi rezilienței, securității și capacităților de apărare ale Republicii Moldova. În context, România a anunțat că va acorda o nouă contribuție de 750.000 de dolari la acest Fond.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult