Parlamentul a luat act de cererea de demisie a lui Vitalie Miron din funcția de membru în Comisia Pre-Vetting
Parlamentul a luat act de cererea de demisie a lui Vitalie Miron din funcția de membru în Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor (Pre-Vetting).
Vitalie Miron și-a depus demisia din funcția de membru al Comisiei Pre-Vetting și a anunțat că își încetează activitatea din data de 6 octombrie 2023.
Comisia Pre-Vetting a fost creată în luna aprilie a anului trecut pentru evaluarea integrității financiare și etice a candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor și al Consiliului Superior al Magistraturii. Aceasta este constituită din șase membri. Trei dintre ei sunt propuși de partenerii de dezvoltare, iar trei de către fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale. Membrii Comisiei sunt desemnați de Parlament, cu votul a 3/5 din deputații aleși.