Zeci de mii de elevi sunt interesați de cursul educație pentru media. Profesorii spun că ar fi oportună integrarea acestuia în disciplinele de bază
Aproximativ 20 de mii de elevi sunt interesați de cursul opțional educație pentru media, iar timp de șapte ani de când a fost introdusă în școli această disciplină, circa 700 de profesori și-au dezvoltat competențele în domeniu, susțin participanții la Forumul de Educație Media. Potrivit experților, rolul educației pentru media este incontestabil în contextul schimbărilor tehnologice din ultimii ani care au facilitat accesul la o multitudine de informații. Profesorii notează că ar fi oportună integrarea cursului în disciplinele de bază și organizarea instruirilor în acest sens.

În ultimii șapte ani, Centrul pentru Jurnalism Independent a desfășurat diverse activități de promovare a educației pentru media, instruind aproximativ 700 de profesori pentru a-și dezvolta competențele în domeniu, a declarat directoarea executivă a Centrului, Nadine Gogu.
„Promovarea educației pentru media este una dintre prioritățile noastre strategice și în ultimii șapte ani am făcut diverse activități, am tipărit și retipări manuale pentru toate treptele. Avem aproximativ 20 de mii de elevi, liceeni care au studiat sau studiază cursul. Chiar dacă aceste cifre arată bine, pentru noi nu sunt suficiente pentru că înțelegem că e vorba de un curs opțional și nu ajunge în toate clasele, în toate școlile”, a declarat Nadine Gogu.
Cristina Cernei este profesoară de limba engleză la un liceu din Chișinău, a predat timp de cinci ani educația pentru media și afirmă că această disciplină ar trebui integrată în cele obligatorii.
„Deși eu sunt la o școală cu profil, copiii noștri au 30 de ore pe săptămână, noi nu putem să cerem ca să fie o oră opțională, având pe site-ul Ministerului peste 40 de discipline opționale. Dacă le-am pune pe toate în ghiozdanul copiilor, care și așa nu-l mai pot duce din cauza orelor pe care le au, un pic noi nu conlucrăm. Noi suntem aici profesori de diferite discipline și cel mai frumos ar fi să avem un parteneriat între toate aceste discipline și să integrăm educația pentru media în disciplinele noastre pe care le predăm”, a menționat Cristina Cernei.
În prezent, există disponibilitatea de a integra disciplina în cursurile de bază, astfel încât să nu fie supraîncărcată programa elevilor, a explicat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Potrivit acestuia, ar fi binevenit un parteneriat la nivel de școală, precum și organizarea instruirilor în acest sens.
„Noi nu vom avea educația pentru media disciplină obligatorie, pentru că nu vom avea și educația pentru sănătate disciplină obligatorie, și pentru media, educația ecologică. Dacă mă mai duc la câteva evenimente de genul acesta vom avea încă vreo 10 discipline care toată lumea zice că trebuie să fie disciplină obligatorie. Acum avem foarte multe lucruri și subiecte unde poate fi integrat cu mult succes. Eu zic să încercăm să căutăm acțiuni de integrare, multe dintre ele sunt la suprafață, dar să facem acest efort consistent și să instruim și cadrele didactice cum să le utilizeze la disciplinele lor. Și un parteneriat la nivel de școală ar fi fenomenal”, a declarat Dan Perciun.
Menționăm că în perioada 23-27 octombrie în Republica Moldova se desfășoară Săptămâna Educației pentru Media.
Autor: Cristina Prisacari