Revista presei internaționale// Tensiunile din Orientul Mijlociu după ce Statele Unite și Iranul au făcut schimb de amenințări militare
Presa internațională comentează azi urmările pe care le pot avea tensiunile din Orientul Mijlociu după ce Statele Unite și Iranul au făcut schimb de amenințări militare. Mai multe publicații descriu și situația în care s-a pomenit Ucraina din cauza incertitudinilor legate de sprijinul pe care-l așteaptă din partea Statelor Unite pentru a face față agresiunii ruse. Ldia Petrenco a selectat câteva dintre principalele articole din presa internațională și relatează.

Pe fondul conflictului militar dintre Israel și gruparea palestiniană Hamas din Fâșia Gaza, presa internațională semnalează evoluția extrem de periculoasă a relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și Iran. BBC transmite că într-o rară adresare către liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, președintele Joe Biden a avertizat Teheranul împotriva atacurilor asupra trupelor americane din Orientul Mijlociu. Nu este clar dacă avertismentul se referă și la o eventuală intervenție militară a Statelor Unite în apărarea Israelului în cazul în care Iranul intră în război de partea Hamas, notează BBC. Jurnaliștii amintesc că adresarea lui Biden a fost transmisă la câteva ore după ce ministrul iranian de Externe a amenințat voalat Israelul și Statele Unite la Adunarea Generală a ONU. „Dacă genocidul împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza continuă, această flacără nu îi va cruța”, a declarat șeful diplomației de la Teheran citat de BBC.
The Times of Israel relatează că la scurt timp după adresarea lui Joe Biden către ayatollahul Ai Khamenei, Statele Unite au lansat noaptea trecută lovituri aeriene asupra a două ținte militare ale Gărzii Revoluționare Islamice din Iran situate în estul Siriei. Atacul a fost efectuat ca răspuns la o serie de lovituri aeriene asupra bazelor militare americane din Siria și Irak în ultima săptămână, subliniază publicația.
În pofida presiunilor internaționale, o invazie israeliană a Fâșiei Gaza este inevitabilă, spun analiștii citați de Sky News. Potrivit acestora, premierul Benjamin Netanyahu știe că trebuie să dea dovadă de putere și hotărâre în războiul împotriva Hamas, dar fiecare alegere cu care se confruntă este plină de pericole. După cum notează publicația, încrederea în conducerea israeliană a fost deja subminată în mod semnificativ din cauza incapacității serviciilor sale de securitate de a preveni atacurile Hamas. Sky News amintește că Israelul se confruntă și cu o presiune internațională crescândă din cauza bombardamentelor asupra țintelor Hamas din Fâșia Gaza, care au ucis mii de civili.
Asupra situației din Orientul Mijlociu își concentrează atenția și liderii țărilor din Uniunea Europeană reunți joi, la Bruxelles, pentru un summit de două zile, scriu publicațiile internaționale. The Guardian atrage atenția asupra viziunilor contradictorii pe care le au liderii europeni față de evoluțiile conflictului dintre Israel și Hamas – unii cer încetarea imediată a focului, în timp ce alții se opun. Formula de compromis ar urma să fie apelul la o așa-numită pauză umanitară, scrie ziarul britanic precizând că astăzi se așteaptă o declarație finală a summit-ului. The Guardian observă că în Israel, nimeni nu acordă cu adevărat atenție reuniunii liderilor europeni pentru că aceștia au o influență foarte mică și un rol politic foarte limitat în regiune. Titlurile știrilor principalelor instituții media israeliene nici măcar nu pomenesc de summit-ul Consiliului European, observă The Guardian.
În Senatul american răsună tot mai des propuneri de a oferi sprijin Israelului, ignorând Ucraina, scrie The Wall Street Journal. Publicația informează că senatorii republicani au înaintat un proiect de lege care prevede ajutor pentru Israel, nu însă și pentru Ucraina. Noul proiect de lege al republicanilor pune sub semnul întrebării aprobarea ajutorului financiar de 106 miliarde de dolari pentru Ucraina și Israel, precum cere administrația prezidențială a lui Joe Biden, conchide The Wall Street Journal.
Pe de altă parte, analiștii politici citați de Unian se arată optimiști în privința continuării sprijinului pentru Ucraina din partea Statelor Unite ale Americii. Într-un interviu oferit publicației ucrainene, politologul Volodymyr Volya se arată convins că alegerea republicanului Michael Johnson în funcția de președinte al Camerei Reprezentanților din Statele Unite nu va duce la o reducere a ajutorului pentru Ucraina. Analistul amintește că majoritatea republicanilor susțin continuarea asistenței. El remarcă și faptul că accentul pe problemele interne pus de republicani în declarațiile lor publice, trebuie asociat cu apropierea alegerilor din Statele Unite.
„Acum, în Statele Unite, există o luptă între republicani pentru influență în interiorul partidului. „Trumpiștii” sunt în minoritate acolo. Cu toate acestea, unitatea ar trebui menținută în ciuda certurilor. Pe de altă parte, republicanii au nevoie de unele realizări sub forma alocărilor bugetare pentru programele pe care le susțin. Republicanii au majoritate în Camera Reprezentanților, ceea ce îi obligă să încerce măcar să facă în așa fel, încât cheltuielile republicane să apară în principalul document fiscal pentru anul electoral. De aceea, există o luptă atât de acerbă... În ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei, noul președinte al Camerei Reprezentanților a vorbit despre necesitatea verificării modului în care Kievul gestionează ajutoarele oferite de Statele Unite. În timpul președinției lui McCarthy, acest lucru s-a realizat: inspectorul corespunzător a sosit în Ucraina. Altfel zis, această luptă politică aprinsă în Statele Unite nu este dusă pentru a lăsa Ucraina fără fonduri, ci pentru a atinge obiectivele declarate de republicani privind gestionarea fondurilor buetare americane”, spune politologul în interviul acordat publicației Unian.
Președintele Ucrainei Volodymyr Zelenskyy are mai mult sprijin din partea cetățenilor americani decât actualul lider de la Casa Albă Joe Biden sau fostul președinte Donald Trump, constată Newsweek, în baza datelor unui sondaj realizat de The Economist/YouGov. Conform rezultatelor studiului, 50% dintre americani au o viziune pozitivă față de Zelenskyy. În același timp, doar 42% dintre cetățenii Statelor Unite au aceeași părere atât despre Biden, cât și despre Trump. Mai mult, președintele ucrainean se află în fruntea listei politicienilor cu cel mai mic procent de atitudini negative. 24% dintre repondenții americani au o viziune negativă față de Zelenskyy, în timp ce 55% au aceeași atitudine față de Biden și 54% - față de Trump, subliniază Newsweek.
Ungaria și Slovacia amenință că vor perturba unitatea Uniunii Europene în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei, titrează The Financial Times. Acum Budapesta are un aliat în noul guvern ales de la Bratislava, noteză ziarul. „Sprijinul financiar și militar al Uniunii Europene a jucat un rol crucial pentru ca Ucraina să se apere timp de 20 de luni împotriva agresiunii ruse, dar premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac proaspăt ales, Robert Fico, s-au declarat împotriva asistenței militare permanente, care necesită unanimitate din partea celor 27 de lideri ai țărilor din blocul comunitar” scrie The Financial Times.
„Este o evoluție foarte îngrijorătoare care schimbă dinamica”, a declarat pentru The Financial Times un înalt oficial al Uniunii Europene implicat în proiecte de înarmare a Ucrainei. ”Sprijinul militar al UE pentru Ucraina este bilateral, dar poate fi rambursat dintr-un fond gestionat de Bruxelles, finanțat de statele membre, care necesită sprijin unanim pentru reînnoire. Ultima reaprovizionare a acestui fond a avut loc în ianuarie, iar încercările ulterioare de reaprovizionare au fost blocate de un veto al Ungariei”, subliniază The Financial Times.
Asupra situației din Ucraina își focalizează atenția și Bloomberg. Potrivit publicației americane, China refuză invitația Kievului de a participa la summit-ul din Malta, unde peste 55 de țări vor discuta formula ucraineană pentru pace. China este una dintre puținele țări care au o anumită influență asupra președintelui rus Vladimir Putin, notează ziarul. În aceste condiții, absența Beijingului va fi o dezamăgire pentru președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy, care încearcă să obțină sprijin internațional pentru planul său de pace, conchide Bloomberg.