Social

Zeci de mii de angajați din sistemul medical vor primi salarii mai mari

Aproximativ 50 de mii de angajați din sistemul medical vor primi salarii mai mari din luna octombrie, de la 13 până la 17%, în funcție de vechimea în specialitate, potrivit proiectului aprobat de Guvern.

tv8.md
Sursa: tv8.md

Totodată, cu 15 la sută va fi majorat și suplimentul pentru munca de noapte prestată de medici, a anunțat secretarul general de la Ministerul Sănătății, Lilia Gantea.

„Majorarea începând cu 1 octombrie 2023 în mediu cu 15% a salariilor de funcție lunare pentru angajații din instituțiile medico-sanitare încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Salariul mediu, cu toate sporurile și suplimentele respective, a unui medic se va majora de la 17 300 până la 19 900 de lei, al unui asistent medical de la 11 000 până la 12 700, al unei infirmieri de la 6500 până la 7500”, a declarat Lilia Gantea.

Această măsură face parte din Pachetul de sprijin al Guvernului „Spor pentru Moldova”, lansat la sfârșitul lunii septembrie.

Amintim că ultima dată salariile medicilor au fost majorate anul trecut, cu 10 procente.

Citește mai mult