Electorala

Ce promisiuni au făcut majoritatea candidaților la funcția de primar al Chișinăului

Majoritatea candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău promit să îmbunătățească condițiile de trai ale locuitorilor capitalei, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de transport, reparația drumurilor și a blocurilor de locuit, crearea noilor locuri de muncă, deschiderea mai multor grădinițe și școli.

Facebook
Sursa: Facebook

Candidatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, își propune să construiască un drum de centură, considerând că ambuteiajele sunt una din cele mai mari probleme ale urbei. Acesta susține că primarul municipiului ar trebui să revină în componența Guvernului.

Ruslan Codreanu, candidatul Blocului Electoral care îi poartă numele, promite că se va axa pe soluționarea a trei probleme: infrastructura rutieră și socială, economia Capitalei. Totodată, susține că toate serviciile prestate de primărie vor fi digitalizate.

Candidatul din partea Partidului Acasă Construim Europa „PACE”, Constantin Butucel, spune că are soluții pentru a transforma Capitala într-un oraș curat, sigur, modern și confortabil. Iar pentru aceasta va dezvolta proiecte de infrastructură și va crea condiții pentru mediul de afaceri.

Ion Ștefăniță, care candidează din partea Partidului Mișcarea Respect Moldova, propune revitalizarea Grădinii Publice „Ștefan cel Mare”. De asemenea, își dorește mai multă cultură în oraș și mai puțină politică la primărie. Chișinăul poate deveni un oraș înțelept, iar pentru aceasta trebuie organizată o clacă urbană.

Diana Caraman, candidata Partidului Comuniștilor din Republica Moldova are ca prioritate modernizarea infrastructuri și construcție drumurilor. Totodată, își propune crearea unui sistem de sprijin social și a unui mediu confortabil pentru toți locuitorii capitalei.

Concurentul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, promite că în următorii 4 ani va construi o șosea de centură pentru ocolirea centrului Capitalei. Totodată, va implementa programe pentru tineri și va reabilita infrastructura sportivă.

Candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Anatol Usatîi va pune accent pe dezvoltarea economică a Capitalei, inclusiv prin atragerea investitorilor externi. În programul său, problema ambuteiajelor va fi soluționată prin dirijarea automată a traficului și dezvoltarea transportului public.

Autor: Anatol Caciuc

Citește mai mult