Economic

Victor Parlicov: Propunem modificările care să ne permită să ieșim din Starea de Urgență, să garantăm siguranța energetică și continuitatea furnizării de gaze naturale

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii existente de transport a gazelor naturale, asigurarea stocurilor în afara țării, sunt câteva dintre modificările la Legea cu privire la gazele naturale, aprobate astăzi de Executiv. Ministrul Energiei, Victor Parlicov a precizat că aceste modificări au fost elaborate ca să garanteze siguranța energetică și continuitatea furnizării de gaze naturale.

„Propunem modificările care pe de o parte să ne permită să ieșim din starea de urgență. Mai este vorba de creșterea securității, crearea acelor stocuri de 15% prevăzute de directivă până la 1 noiembrie, pentru ca să asigurăm ca țară care nu are propriile depozite de stocare să asigurăm aceste stocuri în alte state. Trei este obligarea operatorilor din sistemul de transport de a crea capacitate bi-direcțională, adică gazul în permanent să fie posibil să intre și să iasă din Republica Moldova. Capacități permanente, pentru că până acuma erau mai mult bazate pe capacități întreruptivi”, a declarat Victor Parlicov.

În ultimii cinci ani, Republica Moldova a consumat în medie circa 1 miliard de metri cubi de gaze naturale, notează Ministerul Energiei. Conform noilor prevederi, stocurile vor constitui aproximativ 150 de milioane de metri cubi, inclusiv cele prevăzute pentru situații excepționale.

Nivelul stocurilor de 15% din consum urmează să fie asigurat de titularul obligației de stocare desemnat de Guvern, începând cu 1 octombrie 2024.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult