Electorala

Peste 600 de mii de cetățeni au participat la alegerile locale generale din Republica Moldova. Cine sunt cei mai activi alegători

Peste 600 de mii 300 de cetățeni au participat la scrutinul local general, ceea ce reprezintă ceva mai mult de 22% din numărul total de alegători.

Cei mai activi alegători sunt în raionul Dondușeni, unde până la ora 12:30 votaseră 27,5% din numărul total de alegători. În raioanele Șoldănești și Rezina, prezența la vot a depășit 26%.

La polul opus este municipiul Chișinău, unde au participat mai puțin de 17 la sută din numărul total de alegători. Urmează municipiul Bălți cu o prezență care a depășit puțin 17%.

Potrivit datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală, cei mai activi alegători sunt persoanele în etate. Până la ora 12:30 au votat peste 42% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 66 și 75 de ani și peste o treime dintre cei cu vârsta cuprinsă între 56 și 65 de ani. Pe de altă parte, mai puțin de 10 la sută dintre tinerii de până la 35 de ani și-au exercitat dreptul la vot.

Precizăm că, la alegerile locale generale de astăzi sunt înregistrați aproximativ 2 milioane 759 de mii de alegători. Secțiile de votare vor fi deschise până la 21:00.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult