Social

Anvelopele de iarnă și serviciile de schimbare a acestora s-au scumpit

Prețurile pentru anvelopele de iarnă s-au majorat până la 200 de lei, iar pentru serviciile de schimbare a cauciucurilor conducătorii auto vor achita cu 40 de lei mai mult. Potrivit mecanicilor, în această săptămână la serviciile de vulcanizare din capitală au apelat mai mulți șoferi decât de obicei.

Dacă în luna noiembrie anul trecut șoferii puteau procura 4 cauciucuri de iarnă cu 4600 de lei în acest an vor trebui să achite cu 800 de lei mai mult, au precizat pentru Radio Moldova mecanicii de la serviciile de vulcanizare din Chișinău. În timp ce unii susțin că prețul pentru serviciile de schimbare a cauciucurilor au rămas aceleași, alții spun că ar costa mai mult cu 40 de lei.

Dacă anul trecut șoferii procurau o anvelopă cu 1150 de lei, anul acesta trebuie să achite 1350 de lei. Sunt mai scumpe!

Anvelopele sunt mai scumpe cu 150 de lei în acest an. Prețul este mai mare dacă marca este mai notorie”.

Prețul pentru serviciile de schimbare a anvelopelor au rămas aceleași. La alte vulcanizări s-au schimbat prețurile la noi nu”.

Dacă anul trecut șoferii achitau 400 de lei pentru ca noi să le schimbăm cauciucurile de vară cu cele de iarnă, anul acesta ei achită 400 de lei”.

Unii șoferi spun că nu își vor procura anvelope noi de iarnă, dar le vor folosi pe cele de anul trecut.

Sigur că s-au majorat prețurile. Cauciucurile sunt mai scumpe cu 20%”.

Eu îmi cumpăr cauciucuri noi o data la 5 ani

Eu nu am văzut un produs care să scadă în preț. O să folosesc cauciucurile de anul trecut”.

În Republica Moldova legislația în vigoare nu stabilește o dată fixă pentru trecerea la pneurile de iarnă, dar este indicată temperatura medie zilnică mai mică de 8 grade, informează Inspectoratul General al Poliției.

Serafim Gangan

Serafim Gangan

Autor

Citește mai mult