Externe

Cel mai mare spital din Gaza este nefuncțional, iar viețile copiilor născuți prematur sunt în pericol

Cel mai mare spital, Al-Shifa, din orașul Gaza nu mai funcționează, informează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În același timp, directorul instituției medicale, afirmă că niciuna dintre sălile de operație ale spitalului nu pot fi folosite din cauza lipsei de electricitate.

CNN
Sursa: CNN

„Salile de operație sunt complet scoase din funcțiune, iar acum răniții vin la noi și nu le putem oferi altceva decât primul ajutor”, a spus doctorul Muhammad Abu Salmiya, citat de CNN.

Bebelușii născuți prematur sunt înfășurați în folie și plasați lângă apă fierbinte într-o încercare disperată de a-i menține în viață, a avertizat directorul spitalului. Medicii luptă pentru viața nou-născuților, după ce rezervele de oxigen s-au terminat și au fost nevoiți să mute copiii cu mâna din incubatoarele unității de nou-născuți într-o altă parte a spitalului, mai scrie presa internațională.

Armata israeliană a menționat că este „gata să ajute” la evacuarea a zeci de bebeluși vulnerabili din spital - dar neagă că a lovit spitalul în timpul luptelor cu Hamas.

Pe de altă, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat într-un interviu acordat CNN că „nu există niciun motiv” pentru ca pacienții să nu poată fi evacuați din Al-Shifa. El susține că Israelul ajută pacienții prin stabilirea coridoarelor sigure pe teren și a spus că circa o sută de persoane au fost deja evacuate din spital.

Apelurile internaționale pentru încetarea focului continuă să crească. Pe măsură ce liderii globali exercită presiuni asupra Israelului și îi atenționează despre un număr tot mai mare de morți civili, zeci de mii de oamenii se adună în orașe din întreaga lume pentru proteste pro-palestiniene.

Netanyahu a reiterat recent va accepta încetarea luptelor în Gaza, atunci când Hamas va elibera toți ostaticii.

Armata israeliană estimează că 240 de ostatici sunt ținuți de Hamas în Gaza, inclusiv bărbați, femei și copii. Gruparea militantă a eliberat doar patru ostatici.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult