Externe

BBC: Sub presiunea SUA, Israel permite, o dată la două zile, intrarea camioanelor cu combustibil în Fâșia Gaza

Două camioane cu combustibil vor intra în Fâșia Gaza, dă asigurări Israelul, după presiunea SUA pentru a face acest lucru. Un oficial al Departamentului de Stat al SUA spune că vor fi permise aproximativ 140.000 de litri de combustibil la fiecare două zile, notează BBC.

Cea mai mare parte este destinată camioanelor care livrează ajutor, precum și sprijinirii ONU în furnizarea de apă și canalizare, a spus oficialul.

Celelalte sunt destinate pentru serviciile de telefonie mobilă și internet, care au fost întrerupte din cauza lipsei de combustibil.

Vineri, compania care furnizează comunicațiile pentru Gaza a declarat că își va reactiva serviciile după ce a primit combustibil prin UNRWA, agenția ONU pentru refugiații palestinieni.

Oficialul american a spus că Washington a exercitat presiuni considerabile asupra Israelului pentru a ca acest acord să fie pus în aplicare.

Documentul, scrie BBC, a fost convenit cu câteva săptămâni în urmă, dar a fost amânat de Israel din două motive. Oficialii israelieni au negau faptul că în sudul Gazei, combustibilul s-a epuizat și, de asemenea, au așteptat să vadă dacă pot negocia mai întâi un acord cu ostatici.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat anterior cu privire la „tendințe îngrijorătoare” în răspândirea bolilor în Gaza, unde lipsa combustibilului și bombardamentele israeliene au perturbat grav sistemul de sănătate și instalațiile sanitare.

Vineri, Richard Peeperkorn, reprezentantul OMS în Teritoriile Palestiniene, a declarat că au fost înregistrate peste 70.000 de cazuri de infecții respiratorii acute și peste 44.000 de cazuri de diaree, potrivit Reuters - cifre semnificativ mai mari decât se aștepta.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult