«Unul din» sau «unul dintre»?
Ce zicea Eminescu…? “Sunt unul din oamenii cei mai urâți din România.” scria el către Veronica Micle Ce vedem aici? Că Eminescu spunea natural “unul din cei mai”, nu artificial, cum ni se impune acum, “unul dintre”.
Am ajuns să trăim sub tirania unor parveniți intelectuali care au acaparat puterea academică și poliția limbii și au făcut totul, de trei decenii încoace, ca să siluiască felul în care vorbim.
Ultima regulă absurdă și ilogică impusă din senin e chiar asta provenită din obsesia cu folosirea obligatorie a prepoziției “dintre” chiar și acolo unde “din” e mai firesc și folosit de secole, de la primele psaltiri și până azi, trecând prin Eminescu. Am ajuns ca niște creaturi netalentate să ne atragă superior atenția că n-am ști că nu-i “corect” să zici “unul din cei mai mari” și că trebuie spus obligatoriu, greoi și nefiresc, “unul dintre”.
Dar “i-au amputat o mână” este mai românește, în exemplul pe care l-am găsit într-un ziar, iar nu “una dintre mâini”. “Una dintre mâini” înseamnă că omul avea trei sau mai multe mâini. Sau că i-au amputat “una”, ceva, un alt mădular situat între mâini.
“Vodă i-a scos un ochi” spunem în vorbire umană, iar nu i-a scos “unul dintre ochi”. Și în niciun caz, Dumnezeule, “ochiul propriu”. - cum se spune acum. — “Sunt unul din oamenii cei mai urâți din România” scria amar Eminescu.
Azi, șeptelul ăsta cu carnetul lor de reguli seci i-ar atrage atenția că trebuie să zică “sunt unul dintre”. Data viitoare au să decidă că între “deseară” și “diseară” doar unul e acceptabil și “corect”.
Nu contează care, vor hotărî ei arbitrar. Așa se usucă o limbă, prin reglementare excesivă.
Autor: Dan Alexe
