Electorala

Misiunea Internațională ENEMO a prezentat constatările și concluziile pentru al doilea tur de scrutin

Misiunea Internațională ENEMO a prezintat constatările și concluziile preliminare pentru al doilea tur de scrutin din 19 noiembrie 2023.

UPDATE „ENEMO observă că Consiliul Audiovizualului (AC) a continuat să funcționeze cu eficiență, transparență și promptitudine în timpul celui de-al doilea tur de scrutin, asigurând o supraveghere robustă în monitorizarea activităților mass-media. A doua rundă a făcut obiectul unui val de discursuri de ură pe diferite platforme sociale, ilustrând cazuri în care limbajul instigator al politicienilor a contribuit la o atmosferă sporită de ostilitate.”, a notat Milikic.

UPDATE „Peisajul mediatic din Moldova reprezintă o interacțiune complexă între diverse instituții, inclusiv cele de interes public, jurnalism de investigație și advocacy pentru drepturile omului, alături de sursele media controlate politic și orientate spre cifra de afaceri. Instituțiile de presă s-au confruntat cu obstacole în menținerea mediatizării echitabile a candidaților, având în vedere aspecte precum necooperarea și lipsa unui fact-checking riguros. O tendință demnă de remarcat a apărut ca urmare a faptului că unii candidați s-au abținut de la participarea la dezbateri, influențând discursul public și ducând eventual la un electorat mai puțin informat. Această decizie părea să fi fost determinată de considerații strategice, preocupări legate de imparțialitatea platformei de dezbateri sau calcule politice mai largi. Candidații au optat, adesea, pentru modalități alternative de comunicare, cum ar fi rețele sociale, apariții publice sau de campanie electorală, ocolind dezbaterile tradiționale.”, a declarat analista Media a MIOA, Maja Milikic.

UPDATE „CEC a activat în cadrul mandatului desemnat, demonstrând o abordare colegială și transparentă. În ciuda provocărilor cu care se confruntă, precum resurse umane limitate, termene stricte și un număr mare de plângeri, solicitări și notificări, CEC a gestionat procesele, în general, cu profesionalism și transparență. ENEMO menționează că remediul legal în timp util este piatra de temelie a soluționării disputelor electorale în conformitate cu standardele internaționale. Unele cazuri privind înregistrarea candidaților au fost nesoluționate până în ziua alegerilor sau au fost depuse chiar și după primul tur de scrutin. Întârzierile în procesarea acestor contestații au potențialul de a submina integritatea procesului de soluționare a litigiilor.” , a spus Analista Electorală și Juridică a MIOA ENEMO, Nino Rizhamadze.

UPDATE „Al doilea tur de scrutin a fost, în general, bine gestionat la toate nivelurile de către administrația electorală, inclusiv în ziua alegerilor, iar deficiențele procedurale minore nu au afectat negativ alegerile. Cu toate acestea, utilizarea abuzivă a resurselor administrative a afectat campania, iar raportarea și supravegherea finanțării campaniilor rămân a fi îmbunătățite. Persistența interferențelor terțelor părți în alegeri și utilizarea tacticilor de dezinformare în timpul celui de-al doilea tur de scrutin rămân un motiv de îngrijorare semnificativă.”, a afirmat Taulla.

UPDATE „Noi am monitorizat și evaluat mediul politic, dreptul de a alege și a candida la alegeri, conduita organelor de gestionare a alegerilor, desfășurarea campaniei electorale, reprezentarea de gen și alte aspect ale procesului. În ziua alegerilor am observat votarea, numărarea și localizarea rezultatelor într-un număr limitat de secții de votare”., a subliniat șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor ENEMO.

„Deci după cum cunoașteți pe 1 octombrie 2023 rețeaua europeană a organizațiilor de monitorizare a alegerilor a inițiat o misiune internațională de monitorizare a alegerilor locale din 5 și 19 noiembrie 2023, în Republica Moldova. Misiunea este alcătuită din cei patru experți ai echipei de bază care sunt așezați alături de mine care s-au aflat în Chișinău și în afară de aceasta patru experți repartizați în două echipe în nordul și sudul țării. Noi am rămas în Republica Moldova după primul tur pentru a urmări și cel de-al doilea tur care a avut loc pe 19 noiembrie, precum și evoluțiile după primul tur inclusive plângerile și contestațiile.”, a precizat șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor ENEMO pentru Alegerile Locale din 2023 din Moldova, Dritan Taulla.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult