Sport

Maia Sandu, mesaj de susținere pentru „Tricolori” înainte de meciul cu Cehia: „Hai, Moldova, întreaga țară vă susține”

Șefa statului, Maia Sandu, a trimis un mesaj de susținere pentru selecționata de fotbal a Republicii Moldova, care va juca în această seară un meci crucial cu reprezentativa Cehiei. Președinta le-a urat succes jucătorilor și a precizat că speră la o calificare istorică la Campionatul European de anul viitor.

Facebook
Sursa: Facebook

„Azi toată Moldova ține pumnii pentru victorie, dragă echipă națională de fotbal! Suntem mândri de voi, sunt sigură că veți da totul pe teren și sperăm cu toții într-o calificare istorică! Hai, Moldova, întreaga țară vă susține!”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, „tricolorii" vor juca în această seară în deplasare pe terenul reprezentativei Cehiei, și au doar opțiunea victoriei. Selecționerul Sergiu Cleșcenco a alcătuit un program obișnuit pentru ziua de duminică, 19 noiembrie, cu analiza adversarului în prima parte a zilei și antrenamentul de seară pe stadionul "Andruv" din orașul Olomouc, unde se va juca partida. Toți cei 25 de jucători sunt apți pentru cel mai important meci din istoria echipei noastre naționale de fotbal.

„Înțelegem că va fi un meci foarte greu. Știm că echipa Cehiei este una foarte puternică. Sper că toții cei 11 jucători vor da totul pe teren pentru a obține victoria, care va însemna foarte mult. Ar fi o victorie istorică", a declarat selecționerul Sergiu Cleșcenco.

„Este un meci de o importanță uriașă pentru noi toți. Conștientizăm importanța acestui meci. În același timp încercăm să nu aplicăm prea multă presiune asupra noastră, pentru că presiunea nu face bine", a menționat atacantul Vitalie Damașcan.

De partea cealaltă, reprezentativa Cehiei este marcată de scandalul excluderii celor 3 "petrecăreți" Jakub Brabec, Vladimir Coufal și Jan Kuchta. La conferința de presă, selecționerul Jaroslav Šilhavý și căpitanul Tomáš Souček au încercat să minimizeze incidentul, deși au părut afectați de această situație.

„Cred că acest lucru nu a afectat pregătirea noastră. Ei și-au cerut scuze, însă nu am avut altă opțiune decât să-i exclud din lot", a afirmat Jaroslav Silhavy, selecționerul Cehiei

„În rol de căpitan sunt dezamăgit de comportamentul lor, însă există și anumite principii. Este o situație nefericită înaintea unui meci important. Cred că au fost pedepsiți corespunzător pentru fapta lor", a declarat Tomas Soucek

Partida de la Olomouc dintre reprezentativele Cehiei și Republicii Moldova se va disputa în această seară, de la ora 21:45, și va fi transmisă în direct și în exclusivitate de Moldova 1.

Citește mai mult