Externe

Corespondență Bruxelles// Poate oare un regim „iliberal” să mai fie numit o „democrație”? Parlamentul European discută situația din Ungaria

Parlamentul European discută astăzi „amenințarea continuă la adresa statului de drept, a independenței justiției și a neîndeplinirii condiționalității pentru finanțarea UE în Ungaria”… Ungaria rămâne pe punctul de a deveni un „paria” în Europa, alături de Polonia, de care însă o separă cu totul atitudinea față de Rusia.

Guvernul Ungariei a plantat peste tot în țară, începând de luni (20 noiembrie) panouri publicitare care o defăimează pe președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Panourile, ridicate peste noapte ca o lansare prematură a campaniei pentru alegerile parlamentare europene din iunie 2024, o înfățișează pe Ursula von der Leyen alături de Alex Soros, fiul miliardarului liberal american născut în Ungaria George Soros, țintă perenă a ostilității permanente a partidului Fidesz al lui Orbán.

Textul panourilor spune: „Haideți să nu dansăm pe muzica lor”. Soros este evreu, iar unii critici consideră rolul central pe care îl joacă el în propaganda Fidesz ca pe o dovadă a antisemitismului, ceea ce Fidesz neagă cu îndârjire, deși nu foarte convingător.

Nu este prima oară că guvernul maghiar lansează o asemenea campanie cu iz antisemit.

Panouri similare care îl arătau pe predecesorul lui von der Leyen, Jean-Claude Juncker, alături de bătrânul Soros, au atras atunci o mustrare și un avertisment de la Bruxelles în 2019. Fidesz a dat jos panourile cu Soros și Juncker după ce principalul grup PPE de centru-dreapta din Parlamentul European a amenințat că va expulza partidul maghiar. Dar Fidesz a fost forțat totuși, în cele din urmă, să părăsească PPE, doi ani mai târziu.

Orbán, al cărui guvern a încercat să deblocheze miliarde de euro din fondurile UE suspendate de Bruxelles din cauza politicilor "iliberale" de acasă, a declarat sâmbătă că Ungaria „trebuie să spună NU modelului european actual construit la Bruxelles”.

Ungaria va fi discutată astăzi în Parlamentul European și se așteaptă ca țara lui Orbán să fie un punct central al următorului summit UE de la mijlocul lunii decembrie, deoarece Budapesta, capitala europeană cu cele mai mari simpatii față de Rusia, este și sceptică în același timp față de planurile de a i se oferi Ucrainei o cale de aderare la UE.

Ungaria lansează o nouă consultare anti-UE

Guvernul maghiar a lansat vineri (17 noiembrie) o „consultare națională” considerată ca „protejând” țara împotriva presupuselor politici ale Uniunii Europene, inclusiv potențiala aderare la UE a Ucrainei distruse de război.

O întrebare din sondaj susține că „Bruxellesul vrea să înființeze ghetouri de migranți” în Ungaria.

O alta spune că „granturile de la Bruxelles organizațiilor palestiniene au ajuns și la Hamas”. Niciuna dintre aceste acuzații nu este sprijinită de dovezi.

În ultimii ani, Viktor Orbán și-a lărgit audiența acasă „creând o spaimă paranoică de un dușman atât de periculos, încât orice tactică e justificată pentru a-l învinge”. Dușmanul imaginar este aici „elita globală” care se întoarce împotriva poporului permițând imigrația de masă. Iar dacă nu sunt musulmanii (sau evreii în cazul Ungariei care a făcut din George Soros un inamic), atunci sunt homosexualii etc. Dar peste musulmani și homosexuali tronează ca dușman: Uniunea Europeană… de la care în același timp Ungaria așteaptă deblocarea fondurilor care îi revin.

Autor: Dan Alexe

Citește mai mult