Dumitru Alaiba: Atragerea investițiilor din România este o prioritate pentru Republica Moldova
Republica Moldova este o țară atractivă pentru investitorii străini, o prioritate fiind antreprenorii din România. Afirmațiile au fost făcute de către ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi, la TVR Moldova. Alaiba a precizat că țara noastră oferă avantaje semnificative la plata taxelor, în special, în domeniul IT.
„Ținând cont de faptul că suntem același popor, același spațiu lingvistic, o extindere în Republica Moldova este atât de naturală și atât de simplu de realizat chiar și la capitolul de costuri. De aceea este doar natural ca atragerea investițiilor din România să fie o prioritate pentru noi. Noi putem să oferim în primul rând un spațiu fiscal destul de atractiv dacă este vorba de IT, o ofertă mai interesantă pe continent nu o să găsiți, șase procente taxă unică pe companie pe rulaj fără alte impozite și taxe. Începând cu acest an, Republica Moldova nu impozitează venitul de la sfârșit de an decât dacă acesta este distribuit ca dividende. Asta înseamnă că noi practic lăsăm pe contul companiei 12% din profitul pe care până în 2022 le impozitam”, a punctat Dumitru Alaiba.
Ministrul a precizat că sunt doar patru țări de pe continent care au acest model: Estonia, Letonia, Republica Moldova și Georgia. De asemenea, Dumitru Alaiba a menționat că în urma reformei privind digitalizarea unor servicii de stat, antreprenorii au economisit în acest an circa un miliard de lei. Un alt avantaj pentru antreprenori este că au fost eliminate permisele de muncă pentru cetățenii europeni, iar până la sfârșitul anului acestea vor fi anulate și pentru cetățenii altor 20 de țări, precum SUA, Canada, Marea Britanie, Ucraina, Turcia țările din Balcani și din Caucaz.