Dosarul AIPA// Șapte cauze penale pe fapte de corupție au fost trimise în judecată
Șapte cauze penale pe faptul coruperii active a unor persoane publice din cadrul Secției Teritoriale Bălți a Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură au fost trimise în judecată.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, agenții economici au oferit și transmis în mod ilegal angajaților AIPA mijloace bănești care au variat între 400 și 2000 lei, pentru admiterea spre examinare a cererilor și dosarelor de subvenționare și, respectiv, obținerea de către agenții economici a subvențiilor din fondurile proiectelor gestionate de către AIPA.
În aceleași scopuri, învinuiții au efectuat și transferuri deghizate a mijloacelor bănești de la conturile bancare ale întreprinderilor către angajații Secției Teritoriale Bălți a AIPA, unde sumele transferate ilicit variau de la 1200 la 34000 lei.
Șase dintre cei șapte deferiți justiției au colaborat cu organul de urmărire penală, recunoscând faptele incriminate. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate.