Politic

Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful Parchetului Financiar Național al Franței, aflat în vizită la Chișinău

Dezvoltarea Republicii Moldova depinde de rapiditatea și de calitatea cu care se lucrează pe dosarele de mare corupție și fraudă fiscală, în special pe cazurile care au prejudiciat statul și cetățenii. O declarație în acest sens a fost făcută de șefa statului Maia Sandu la o întrevedere cu șeful Parchetului Financiar Național (PNF) al Franței, Jean-François Bohnert, aflat în vizită la Chișinău. Venirea în țara noastră a misiunii conduse de oficialul francez va spori cooperarea instituțională și operațională între PNF și autoritățile de profil de la noi, a specificat Maia Sandu.

„Preluarea bunelor practici ale instituției franceze în domeniul urmăririi penale îi va ajuta pe procurorii moldoveni să fie mai eficienți în rezolvarea cazurilor de corupție la nivel înalt, spălării banilor și evaziunii fiscale complexe. Șefa statului a apreciat deschiderea autorităților franceze de a ne ajuta în avansarea cazurilor de recuperare a bunurilor infracționale către Moldova”, se mai arată în comunicatul Președinției.

Parchetul Financiar Național al Franței are jurisdicție națională asupra celor mai complexe și grave infracțiuni economice și financiare.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult