Regional

Incendiu la Florești // Un bărbat a ars în propria locuință după ce și-a aprins o țigară

Un bărbat din raionul Florești a ars de viu în propria casă. Cadavrul acestuia a fost găsit de pompierii alertați să stingă flăcările, care au cuprins casa în totalitate. Incendiul s-a produs miercuri dimineața în satul Logofteni, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

IGSU
Sursa: IGSU

Ajunși la fața locului, pompierii au stabili că flăcările au cuprins în totalitate casa de locuit cu suprafața totală de 24 metri pătrați.

„În timpul intervenției, angajații IGSU au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 48 de ani”, se arată în comunicatul IGSU.

Pompierii au reușit localizarea incendiul. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că o focul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Pompierii atenționează oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, dar și să evite fumatul în locuințe.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2023 au fost înregistrate 198 de incendii, izbucnite din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Citește mai mult