Politic

Nicu Popescu : „Dintre toate statele candidate la aderare la UE, R. Moldova înregistrează cele mai mari progrese. Avem un dosar bine făcut”

Dintre toate statele candidate la aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova a avut cele mai mari progrese, susține ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul Nicu Popescu.

MAEIE
Sursa: MAEIE

Popescu a precizat că în prezent, se discută cu statele membre ale blocului comunitar pentru convingerea acestora ca la următorul Consiliu European, Republica Moldova să primească undă verde pentru demararea negocierilor de aderare.

„Intrăm în aceste discuții cu un dosar excelent, temele pentru acasă făcute excelent, în special, în două domenii. Moldova a îndeplinit 94% din acțiunile necesare pentru implementarea celor nouă recomandări. Mai avem anumite măsuri pe care ne concentrăm. Pe partea mai tehnică, de transpunere, de implementare, a progreselor în domeniul legislativ, aici Republica Moldova este un lider dintre toate statele candidate la aderarea la UE. Republica Moldova a avut cele mai substanțiale progrese, dacă comparați raportul Comisiei Europene, pe fiecare stata candidat veți vedea că Republica Moldova a reușit să avanseze pe cel mai înalt capitol, nouă din 33 de capitole, avem un dosar bine făcut”, a declarat Nicu Popescu la TVR Moldova.

În cazul unei decizii favorabile pentru Republica Moldova, negocierile cu Uniunea Europeană vor începe cu demniul justiției, afirmă Popescu.

Decizia privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la uniunea Europeană urmează a fi luată de către Consiliul European la summitul din 14-15 decembrie.

pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, apreciiind realizările Chișinăului în implementarea angajamentelor asumate la obținerea în iunie 2022 a statutului d ețară candidată la aderare.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult