LIVE // Parlamentul s-a întrunit în ședință. Prelungirea stării de urgență, pe ordinea de zi
Parlamentarii întruniți astăzi în ședință plenară urmează să analizeze solicitarea Guvernului de a prelungi starea de urgență pe teritoriul țării cu încă 30 de zile. Opoziția a criticat această solicitare și în semn de protest a părăsit sala de ședințe.
În debutul ședinței, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au solicitat eliminarea de pe ordinea de zi a mai multor proiecte de legi, printre care și prelungirea stării de urgență. Deputatul Vlad Batrîncea a anunțat că Fracțiunea a înregistrat un proiect de lege privind ieșirea imediată a Republicii Moldova din starea de urgență și revenirea la normalitate. Totodată, au cerut examinarea tuturor deciziilor aprobate prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale. Aceste propuneri nu au fost acceptate.
La rândul său, deputatul socialist Grigore Novac a propus să fie audiat în plenul Parlamentului Ministrul Infrastructurii Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, pentru a explica nemulțumirile transportatorilor. Totodată, acesta a cerut audierea prim-ministrului Dorin Recean, în legătură cu problemele din sectorul agricol și protestele fermierilor. Nici aceste propuneri nu au fost susținute de majoritatea parlamentară iar din acest motiv deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au boicotat ședința plenară de astăzi.
Menționăm că pe agenda Parlamentului figurează peste 30 de proiecte de legi, printre care și prelungirea stării de urgență pentru o perioadă de 30 de zile.
Până la această oră, parlamentarii au aprobat câteva proiecte, unul dintre care se referă la mecanismele legale de intervenție în cazul disfuncționalității pieței energiei electrice. Astfel, în caz de criză, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va avea dreptul, printre altele, să limiteze sau să interzică temporar exportul de energie electrică.