Economic

Dumitru Alaiba: Datorită reformei patentei, în economia națională au intrat 275 de milioane de lei

1,7 milioane de bonuri fiscale au fost eliberate de foștii patentari, care au trecut la activitate individuală. Datorită reformei, în economia națională au intrat 275 de milioane de lei, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, la postul public de televiziune. Oficialul îndeamnă cetățenii să solicite bonul de casă atunci când fac cumpăraturi de la piață. De cealaltă parte, foștii patentari spun că noile condiții le-au făcut munca mai dificilă.

Reforma patentei s-a încheiat cu succes, iar aproximativ 95% dintre foștii patentari au tranzitat spre activitatea independentă în întreprinderi individuale și societăți cu răspundere limitată, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

„Noii rezidenți în această activitate independentă au emis 1,7 milioane de bonuri fiscal în valoare totală de 275 de milioane de lei. Reforma lucrează, oamenii se conformează. Eu cred că aici mai este spațiu ca să avem mai mult, însă partea frumoasă este că noi am „albit” 275 de milioane de lei din economia subterană”, a declarat Dumitru Alaiba.

Majoritatea foștilor patentari spun că nu sunt mulțumiți de reformă.

„E mai rău, la patentă eram obșigați să plătim o sumă la impozit, dar acum vre arată veenitul azi nu vrea nu îl arată”.

„Eu niciodată nu am avut patentă, am fost ca întreprindere individuală. E foarte bine, e ușor de lucrat și suntem mulțumiți”.

„Fiecare vânzare are bon de plată, dar mai bine cu patentă. Era mai ușor, dar acum e mult mai greu. Aparatele de casă trebuie să nu stea la frig, este nevoie de WI FI și cumpărătorul se enerveză să aștepte”.

Și părerile cumpărătorilor sunt împărțite.

„De obicei, nu cer bon fiscal pentru că e piață. Numai la supermarket cerem bon fiscal”.

„Este normal ca toți să aibă aparat de marcat, să elibereze bon fiscal și să fie posibilă achitarea cu cardul”.

Precizăm că, din 1 iulie, agenții economici nu mai pot activa în baza patentelor, în urma reformei implementate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Cheltuielile pentru tranzitarea la o altă formă de activitate au fost compensate de stat. Patenta de întreprinzător a fost utilizată în comerțul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri, pavilioane și autovehicule. La începutul anului, în Republica Moldova erau înregistrate peste 4000 de persoane deținătoare de patente.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult