Fermierii și ministrul Vladimir Bolea au convenit: Va fi constituită o comisie care va evalua situația în agricultură
Protestele fermierilor care au început ieri în Piața Marii Adunări Naționale, au fost sistate în această după amiază până marți, 28 noiembrie. După o discuție, care a durat aproape două ore, reprezentanții Consiliului Asociației Forța Fermierilor și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, au decis formarea unei Comisii care va evalua situația din agricultură, implicit problemele fermierilor din cauza cărora aceștia au ieșit la proteste.

Comisia formată la sugestia Ministerului Agriculturii urmează să se întrunească luni în ședință pentru a discuta detaliat fiecare problemă cu care se confruntă fermierii a declarat președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Ion Plămădeală. Potrivit acestuia revendicările fermierilor sunt realiste și ar putea fi îndeplinite de autorități. * „Tehnica rămâne pe loc, luni nu va fi nimeni în piață, vom fi doar membri Consiliului Asociației „Forța Fermierilor”. Urmează să avem o întânire cu comisia, iar marți vom reveni în piață. Luni rezultatul poate să fie pozitiv, poate să nu fie chiar atât de pozitiv, dar luni noi avem foarte mult de lucru”*, a declarat Ion Plămădeală.
Ministrul Agriculturii a precizat în cadrul unui briefing de presă că autoritățile depun efort maxim de a ajuta cât mai mulți fermieri aflați în impas.
„Eu rămân deschis pentru discuții și pentru a găsi soluții rezonabile în toate domeniile alături de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Cei care ați ajuns în impas, mă refer la cei din sudul Republicii Moldova care au astăzi titlul de executare. Noi în Republica Moldova avem zece camere Agricole. Recomandarea mea este să mergeți la aceste camera și să apelați la ajutorul lor pentru a vă stabili condițiile de îndeplinire a situației de forță.”, a menționat oficialul.
Amintim că, agricultorii au venit ieri cu tehnica în Piața Marii Adunări Naționale la proteste.