Opt drumuri naționale rămân blocate din cauza zăpezii, anunță Administrația de Stat a Drumurilor
La această oră opt drumuri naționale rămân a fi blocate, a declarat pentru Radio Moldova, șefa serviciului de comunicare a Administrației de Stat a Drumurilor, Elena Dentiu.
„Se circulă în continuare cu dificultate pe drumurile Cahul, Slobozia Mare și Anenii Noi, Comrat este blocat. Sectoarele Cimișlia, Ștefan Vodă, Cantemir, Basarabeasca, Taraclia, Căușeni aceste sectoare rămân blocate. În acest context rugăm conducătorii auto să fie precauți și să conducă cu grija ca drumarii să poată interveni la deszăpezire”, a afirmat Elena Dentiu.
Elena Dentiu a mai precizat că în ultimele 24 de ore, pe drumurile publice naționale au lucrat peste 240 de utilaje speciale și s-au împrăștiat aproximativ două mii de tone de material antiderapant și sare tehnică.
Totodată, potrivit informației prezentate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în această dimineață rămân parțial deconectate de la curentul electric 139 de localități din 14 raioane. De asemenea, peste 300 mijloace de transport au fost tractate de salvatori de pe traseele din Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni.
De menționat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9 accidente rutiere, în urma cărora 2 persoane au decedat iar mai multe au fost traumatizate.