Șefa Parchetului European: Republica Moldova trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană privind prevenirea și combaterea corupției
Republica Moldova, țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană privind prevenirea și combaterea corupției, a declarat procurorul șef la Parchetul European, Laura Codruța Kövesi, într-un mesaj video la Forumul „Eurofast” 2023 „Uniunea Europeană și noi orizonturi, Republica Moldova”. Ministra Justiției de la Chișinău, Veronica Mihailov-Moraru, susține că țara noastră a avansat mult în acest domeniu, implementând în mare parte recomandările Comisiei Europene privind lupta anticorupție.
Republica Moldova urmează să primească finanțări considerabile de la Uniunea Europeană în următorii ani, dar pentru aceasta trebuie să implementeze mai multe reforme, a declarat procurorul șef la Parchetul European, Laura Codruța Kövesi.
Potrivit acesteia, este o responsabilitate comună a Uniunii Europene și Republicii Moldova să monitorizeze gestionarea acestor bani, pentru a preveni eventualele fraude.
„Trebuie să detectăm mai bine fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale UE și să facem schimb de informații în calitate de parteneri. În același timp, este forte important să se inițieze procesul de armonizare a legilor moldovene cu cele europene, mai precis legislația privind prevenirea și combaterea corupției și a fraudei la interesele financiare ale UE. Procesul de aderare la UE este deseori prezentat în termeni tehnici: armonizarea legislativă, negocieri pe capitole, aliniere la standardele europene, reforme structurale. Acest mod de abordare trebuie schimbat de către moldoveni. Tot ce faceți pentru a deveni membri ai UE, faceți pentru voi”, a declarat Laura Codruța Kövesi.
La rândul său, ministra Justiției,Veronica Mihailov-Moraru, a menționat că Republica Moldova a inițiat reforme ambițioase în acest domeniu, astfel încât sistemul judecătoresc și cel al procuraturii să-și recapete independența și încrederea cetățenilor. Un prim pas a fost delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție, a precizat Veronica Mihailov-Moraru.
„Mai multe recomandări și studii arătau că nu era o claritate în ceea și ce face. Scopul final fiind ca Procuratura anticorupție să se concentreze pe investigarea cazurilor de corupție mare, în uram delimitărilor competențelor acestor două instituții, Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție a însemnat decuplarea acestora, ca organ de urmărire penală nu mai lucrează împreună, urmând ca Centrul Național Anticorupție să investigheze cauzele împreună cu procuraturile teritoriale”, a afirmat Veronica Mihailov-Moraru.
Precizăm că, printre recomandările Comisiei Europene, pe care Republica Moldova nu le-a îndeplinit în totalitate, se numără și cele privind reformarea justiției și lupta anticorupție, conform Raportului Comisiei Europene prezentat la 8 noiembrie, când Comisia a dat aviz pozitiv pentru începerea negocierilor de aderare. Decizia finală va fi luată la Summitul Consiliului European din 14-15 decembrie.
„Eurosfat” este cel mai mare forum românesc de afaceri europene, care se desfășoară in premieră la Chișinău. În zilele următoare se va desfășura la Bălți, Ungheni și Ceadîr-Lunga, La eveniment participă și europarlamentarul Siegfried Mureșan,, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova,Acesta va prezentând concluzii importante privind reformele necesare pentru parcursul nostru european.