Anul Nou 2023. Joc spectaculos de artificii la Sydney
Sydney este una dintre primele mari metropole ale lumii care a marcat intrarea în 2023, atrăgând audiențe TV uriașe în întreaga lume, cu numărătoarea sa inversă și un gigantic foc de artificii deasupra emblematicei clădiri a operei.

Un curcubeu de culori a iluminat portul Sydney, iar 2.000 de focuri de artificii au fost lansate de pe cele patru „pânze” ale Operei din Sydney și alte 7.000 din câteva puncte de pe Harbour Bridge, mai numeroase ca niciodată.
Pentru prima dată în ultimii 12 ani au fost lansate artificii de pe acoperișurile a patru clădiri, pentru a încadra spectacolul grandios, au anunțat organizatorii festivităților, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Menționăm că primii pământeni care au intrat în 2023 sunt locuitorii din Kiribati și Samoa din Pacific, urmați de cei din Noua Zeelandă și Australia.
Rând pe rând vor trece în noul an și țările Asiei de Est - din Japonia, China și cele două Corei, până în Filipine, Thailanda și Maldive.
Urmează Asia Centrală și Orientul Mijlociu.
Primele țări europene care urmează să întâmpine 2023 sunt Rusia, țările din Caucaz, apoi vine rândul României, Ucrainei, Republicii Moldova și al statelor in Balcani, dar și mare parte din continentul african.
Europa de Vest intră în 2023 cu o oră mai târziu.
În Statele Unite, pe coasta de est, noul an vine când în țara noastră 2023 se va fi instalat deja de 7 ore. Cei de pe coasta de vest, inclusiv Los Angeles-ul, vor întâmpina noul an duminică la ora 10:00, ora Moldovei.
Ultimii locuitori care vor intra în noul an sunt cei din Hawaii, Tahiti și Samoa Americană. La ei, 2023 ajunge când în țara noastră va fi deja 1 ianuarie, ora 13:00.