Externe

Hamas eliberează 12 ostatici, iar Israelul 30 de deținuți palestinieni în timpul armistițiului prelungit

Hamas a eliberat încă 12 ostatici, iar Israelul a eliberat 30 de deținuți palestinieni, marți, în cea de-a cincea zi a unui armistițiu prelungit de șase zile încheiat între gruparea militantă palestiniană și Israel, ceea ce a adus o pauză necesară în războiul devastator din Fâșia Gaza, relatează News.ro.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a declarat că cei 12 ostatici au fost transferați din Gaza, iar armata israeliană a confirmat că cei 10 cetățeni israelieni și doi cetățeni străini se aflau, marți seara, cu forțele sale speciale pe teritoriul israelian.

Ostaticii israelieni eliberați sunt nouă femei, majoritatea în vârstă, și o adolescentă. Unii dintre ostatici au fost predați de Brigăzile Al-Quds, aripa armată a mișcării palestiniene Jihadul Islamic, a precizat acesta pe Telegram. Astfel, în ecuația armistițiului intră și această grupare militantă din Gaza, care este separată de Hamas.

Ostaticele eliberate marți se numărau printre cele aproximativ 240 de persoane capturate de atacatorii Hamas în timpul asaltului surprinzător asupra sudului Israelului în data de 7 octombrie, când Israelul afirmă că au fost ucise 1.200 de persoane. Bombardamentele Israelului ca represalii asupra Fâșiei Gaza, condusă de Hamas, au ucis peste 15.000 de locuitori, susțin autoritățile sanitare din această zonă.

Armistițiul a adus în Gaza primul răgaz după șapte săptămâni de lupte și bombardamente care au redus la ruine o mare parte din Fâșia Gaza. Armistițiul urma să expire în cursul nopții de marți spre miercuri, dar ambele părți au convenit să prelungească pauza până joi dimineața pentru a permite eliberarea mai multor ostatici deținuți de Hamas și mai multor palestinieni deținuți de Israel.

Israelul a declarat că armistițiul ar putea fi prelungit în continuare, cu condiția ca Hamas să continue să elibereze cel puțin 10 ostatici israelieni pe zi. Dar, cu mai puține femei și copii aflați în captivitate, menținerea tăcerii armelor dincolo de ziua de miercuri ar putea necesita negocieri pentru a elibera cel puțin câțiva bărbați israelieni, pentru prima dată.

Numărul total al ostaticilor eliberați de Hamas de la începutul armistițiului, vinerea trecută, se ridică acum la 81, dintre care 60 de israelieni - toți femei și copii - și 21 de cetățeni străini, mulți dintre ei muncitori agricoli thailandezi.

La rândul său, Israelul a eliberat 180 de deținuți palestinieni.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult