Social

Șase localități din sudul Republicii Moldova rămân parțial deconectate de la energia electrică în urma ninsorilor abundente

La această oră mai rămân parțial deconectate de la energia electrică șase localități din sudul Republicii Moldova, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„În dimineața zilei de 29 noiembrie potrivit informațiilor oferite de distribuitorii de energie electrică șase localități din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Cahul mai rămân parțial deconectate de la energia electrică”, anunță IGSU.

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, în ultimele 24 de ore, în lucrările de curățare a zăpezii au fost implicate 226 unități de tehnică și 200 de muncitori, fiind împrăștiate peste 887 tone de material antiderapant.

IGSU continuă să monitorizeze situația în țara în urma ninsorilor abundente.

Citește mai mult