Expoziție aniversară cu ocazia a 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc
La Muzeul Național de Istorie a Moldovei este în desfășurare expoziția dedicată aniversării a 30-a de la punerea în circulație a leului moldovenesc. Vizitatorii sunt invitați să facă o escală în cronica monetară, dar și să cunoască detalii despre arta monetară de la începuturi.
„După declarația suveranității și independenței Republicii Moldova, procesul de constituire a noului stat a început cu o serie de măsuri importante legate de crearea sau organizarea instituțiilor statale, de gestionarea și reformarea economiei, inclusiv de introducere a valutei naționale. La intrarea în muzeu, vizitatorii vor primi un card-tichet de acces pentru participarea la excursia aniversară. Acesta va conține QR-coduri la linkuri către pagina oficială a Băncii Naționale și specificări cu alte informații utile”, a menționat într-un intreviu pentru emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, șefa Sectorului „Istorie Medievală” de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei Ana Boldureanu.
Vizitatorii pot admira și o serie de monede comemorative și aniversare emise de Banca Națională a Moldovei. De asemenea, în cadrul exoziției sunt prezentate și tezaure monetare. Cele mai vechi monede expuse sunt drahmele histriene, bătute în anii î.Hr.
Expoziția este una temporară și va putea fi admirată până la 30 noiembrie 2023, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Intrarea este liberă.
Autor: Daniela Gherman