Economic

„Înțeleg că oamenii sunt săraci, dar trebuie să avem și o doză de moralitate”. Natalia Gavrilița comentează intenția autorităților de a limita tranzacțiile în numerar

Fostul premier Natalia Gavrilița susține inițiativa autorităților de a limita unele tranzacții în numerar. În opinia ei, acest lucru este necesar pentru a bloca fluxul ilegal de bani, utilizați de grupările criminale în campaniile electorale, și nu doar. În același timp, Natalia Gavrilița a menționat la Radio Moldova că ar fi nevoie de o perioadă de tranziție și o comunicare mai eficientă cu cetățenii despre această inițiativă.

„Plățile cu bani cash sunt limitate pentru că la noi banii sunt utilizați pentru slăbirea țării. Noi am văzut în alegerile locale cum se cumpără voturi, cum se dau resurse pentru a submina democrația noastră. Înțeleg că oamenii sunt săraci, dar trebuie să avem și o doză de moralitate, altfel nu putem construi o societate. Nu știu dacă este cel mai sofisticat instrument pentru a combate aceste fluxuri ilegale cash, care apropo, influențează și cursul valutar. Eu sunt de acord că bat în diasporă, este dificil pentru oamenii noștri care își aduc banii de peste hotare ca să prezinte toate actele. Poate trebuie să avem o comunicare profundă cu oamenii și să vedem ce îi face să aibă reticențe fără această lege. Aici trebuie să ne concentrăm, cum combatem pe de o parte acest flux de bani gheață care subminează statul, și în același timp să nu afectăm cetățenii, agenții economici”

Amintim că Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care tranzacțiile de vânzare/cumpărare a bunurilor imobile vor fi efectuate doar prin transfer bancar, dacă suma va depăși 100 de salarii medii pe economie. Inițiativa mai stabilește că începând cu anul 2026 tranzacțiile imobiliare vor fi efectuate prin transfer dacă valoarea va depăși 50 de salarii medii lunare, iar din 2027 - 25 de salarii medii lunare. Pentru încălcarea acestor prevederi vor fi aplicate amenzi de până la 10% din suma achitată în numerar cu depășirea limitei stabilite.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult