Germania: Ninsorile abundente au perturbat traficul aerian și feroviar în sud
Ninsorile abundente au provocat perturbări majore în Bavaria, sudul Germaniei, în special în capitala sa Munchen unde traficul aerian și feroviar a fost întrerupt sâmbătă, anunță AFP. Aeroportul din München și-a anulat, sâmbătă, toate zborurile până cel puțin la ora 12:00 PM, ora locală, din cauza ninsorilor abundente, potrivit unui comunicat postat pe site-ul său. Aproximativ 320 din 760 de zboruri planificate pentru sâmbătă au fost anulate până acum, se menționează în comunicat, notează news.ro.

Sosirea iernii a perturbat grav și traficul feroviar. „Principala gară din Munchen nu poate fi deservită în prezent”, a precizat Deutsche Bahn. Traficul pe liniile principale este complet oprit în zona Munchen. În alte părți din sudul Germaniei, se așteaptă, de asemenea, anulări sau întârzieri ale trenurilor, a adăugat Deutsche Bahn, estimând că perturbările vor dura probabil pe tot parcursul zilei. O mare parte din transportul public - autobuze, trenuri suburbane și tramvaie - nu funcționa în capitala bavareză, a precizat compania de transport public din Munchen (MVG). De asemenea, metroul ar putea fi afectat de anulări și perturbări în cursul zilei, a adăugat aceasta.
Mai mulți români au rămas blocați pe aeroportul din Munchen, din cauza zăpezii. Oamenii au ajuns vineri seară pe aeroport, cu o întârziere de două ore, iar după aterizare au mai fost ținuți în avion încă trei ore și jumătate. Oamenii spun că asteaptă și în prezent în aeroport să-și recupereze bagajele, au dormit pe unde au apucat și nu au apă sau mâncare, scrie Digi24.
Meciul dintre Bayern și Union Berlin din a 13-a zi a campionatului german, programat sâmbătă (15:30/14:30 GMT), a trebuit să fie amânat, a mai anunțat MVG. La rândul său, poliția din Munchen a cerut locuitorilor să "evite deplasările neesențiale cu mașina" până când serviciile de deszăpezire vor curăța drumurile.
Căderile de zăpadă și temperaturile negative afectează de mai multe zile mari părți ale Germaniei. Potrivit serviciului meteorologic german, cele mai mari cantități de zăpadă sunt așteptate, în sudul Bavariei, cu 30 - 40 de centimetri prognozați până sâmbătă după-amiază.