Cehia, sub nămeți. Meteorologii au emis cod roșu de ninsori
Institutul Hidrometeorologic local a emis un cod roșu de ninsori pentru regiunile Boemia de Sud (Blatna, Dacice, Milevsko, Pisek, Strakonice) și Vysocina (Moravske Budejovice, Telc), pentru perioada 2 - 3 decembrie. În acest interval de timp, se va depune un strat nou de zăpadă, de până la 40 de cm grosime.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe al României a emis o alertă de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Cehia.
„Vor exista perturbări semnificative ale transporturilor rutiere, alimentării cu energie electrică și aprovizionării cu bunuri de larg consum. Unele elemente ale infrastructurii de transport sunt impracticabile circulației feroviare și rutiere. Autoritățile cehe recomandă populației să fie pregătită pentru o eventuală lipsă de energie temporară în anumite localități din regiunile Boemia de Sud și Vysocina, să urmărească anunțurile autorităților privind extinderea blocării unor căi rutiere sau feroviare și în alte regiuni și să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt absolut necesare”, transmite MAE.
De asemenea, din cauza ninsorii abundente, se circulă cu dificultate către Aeroportul Vaclav Havel din Praga, iar intervenția constantă a autorităților pentru degajarea pistei ar putea conduce la întârzieri ale zborurilor. Pasagerii sunt rugați să verifice informațiile oficiale publicate pe paginile de internet ale companiilor aeriene.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420 257 532090; +420 257 533965 și +420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +420-607078 501.