Social

Republica Moldova urmează să implementeze sistemul MD-Alert, pentru a informa cetățenii în situații de urgență

În Republica Moldova urmează să fie introdus sistemul MD-Alert, similar celui din România, RO-Alert, a declarat la emisiunea ,,La 360 de grade” de la Radio Moldova, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

„Asemănător sistemului care există acum în România, suntem acum în stadiul de fezabilitate fiindcă avem niște particularități speciale și trebuie să avem acest studiu. Avem deja partenerii predispuși să ne ofere sprijin ca acest sistem să fie implementat și în Republica Moldova. Astfel, vom fi mai aproape de cetățeni și cetățenii vor fi mai informați și noi vom putea avea o legătură între instituțiile statului cu autoritatea de menținere și protecția civilă”, a menționat Adrian Efros.

Adrian Efros a mai precizat că instituția pe care o conduce întreprinde și alte acțiuni în vederea eficientizării activității Serviciului 112, care a trecut în subordinea Ministerului.

Totodată doi ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații Excepționale vor fi delegați la Centrul de reacție la crize al Uniunii Europene. Aceștia vor avea acces la instrumentele și mecanismele de protecție civilă pe care le utilizează Uniunea Europeană.

Amintim că acum opt zile, două persoane din raionul Căușeni au fost găsite fără suflare într-o mașină sub zăpadă, la peste 17 ore de când ar fi anunțat că sunt blocate: Conform informațiilor Serviciului 112, victimele și rudele acestora au apelat la numărul de urgență de opt ori.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult