EVOCĂRI// In memoriam țambalagiului și dirijorului Vasile Crăciun
Se trec generațiile rând pe rând… Parcă mai ieri, venind la studii la Institutul de Arte. Vorbim de tânărul și elegantul pedagog Vasile Crăciun, care deținea un mers de dansator, o ținută deosebită printre țambalagii.
Mult mai târziu am aflat că Vasile Crăciun, fiind copil, a fost selectat din satul său de baștină Vânători, Nisporeni, pentru școala coregrafică de pe lângă teatrul Mare din Moscova, unde a făcut studiile doar un an, apoi din motive de sănătate nu a mai continuat cu baletul, ci a venit la Chișinău și s-a înscris la Școala de muzică Eugen Coca pe timpuri, astăzi Ciprian Porumbescu, apoi a absolvit Institutul Gavriil Muzicescu.
Conducerea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, afirmă că Vasile Crăciun a fost un promotor neobosit al folclorului românesc și al instrumentelor populare, întemeietorul artei aranjamentului pentru țambal în spațiul dintre Nistru și Prut, autor a circa 30 de creații muzicale originale pentru orchestrele de muzică populară și peste 80 de aranjamente muzicale, protagonistul primului recital la țambal din Republica Moldova.
În ultimii ani de școală, cântă în taraful lui Isidor Burdin de la Casa Tineretului, iar în 1964 este invitat la Ansamblul de Tineret al Filarmonicii, condus de Lucian Cocea. În anii 1967-1970 a fost țambalagiu în Orchestra de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Chișinău, dirijată de Dumitru Blajinu. Din 1970 este lector, iar din 1977 – șeful catedrei dirijat orchestră de instrumente populare. Printre discipolii săi sunt multe nume de referință ale muzicii: Petre Dabija, Gheorghe Șevcișin, Vasile Panainte, Valeriu Nichita Comendant, Igor lachimciuc, Ghenadie Platon, Alexandru Șura ș.a.
Ca profesor era versat în materie și foarte exigent. Muncea mult și cu dăruire. Mai avea atâtea planuri, își dorea să vadă lucrările sale metodice și creațiile muzicale publicate, să contribuie și în continuare la pregătirea cadrelor de instrumentiști, să promoveze frumusețea și farmecul instrumentelor autohtone, tezaurul muzicii populare. Își mai dorea să se poată lecui și să trăiască, dar ghemu vieții s-a depănat până la 16 decembrie 2017. La vârsta de 71 de ani, Vasile Crăciun părăsește această lume.
AUTOR: Veta Ghimpu-Munteanu