Externe

Alarme de raid aerian în mai multe regiuni ale Ucrainei, au fost lansate valuri de atacuri cu drone iraniene

În mai multe regiuni ale Ucrainei s-au auzit aseară târziu alarme aeriene. Potrivit surselor locale citate de agenția Unian, au fost lansate două valuri de atacuri cu drone de producție iraniană.

Alarma s-a auzit și în capitala Kiev, în timp ce în regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojjie și Kirovohrad s-au raportat explozii.

În cursul zilei apărarea antiaeriană anunțase că a doborât 32 de drone sinucigașe. Președintele Volodimir Zelenski a afirmat aseară că sentimentul de unitate, de autenticitate, de viață însăși din Ucraina contrastează puternic cu teama care predomină în Rusia.

Consilierul său, Mihailo Podoliak, a scris pe Twitter, pe de altă parte, că valul de atacuri cu drone din noaptea de Revelion arată o schimbare a strategiei. Rusia nu mai are vreun obiectiv militar. Ea încearcă să omoare cât mai mulți civili și să distrugă cât mai multe obiective civile posibil. „Război de dragul de a ucide”, a subliniat Mihailo Podolyak.

Între timp, Compania ucraineană Ukrenergo transmite că situația legată de furnizarea de energie electrică la Kiev și în regiunea centrală a Ucrainei s-a înrăutățit. Potrivit companiei, în noaptea de duminică spre luni, unele dintre dronele lansate de ruși au deteriorat infrastructura energetică. Prin urmare, autoritățile au aplicat întreruperi de energie în regim de urgență.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult