BNS: În luna noiembrie, inflația anuală a ajuns la 5,5%
În luna noiembrie, inflația anuală a ajuns la 5,5%. Astfel, a fost înregistrată reducerea în continuare a ratei anuale a acesteia, începând cu luna noiembrie a anului trecut, anunță Biroul Național de Statistică. Totodată, luna trecută, prețurile medii de consum s-au majorat cu 0,2% comparativ de luna octombrie.
Dintre produsele alimentare, cel mai mult s-au ieftinit fructele cu peste 5 la sută, uleiul vegetal cu 1,7 %, iar zahărul cu aproximativ 1 la sută. Totodată, luna trecută s-au scumpit ouăle de găină, legume și lactatele.
S-au majorat prețurile și la mărfurile nealimentare. Cu aproximativ 3 la sută la s-a scumpit încălțămintea, dar și materiale de construcție cu 1, 5 la sută.
Asta, în timp ce prețurile medii de consum la combustibili și carburanți s-au diminuat. Astfel, prețul la motorină a scăzut cu 6,8% ajungând să coste 21 lei și 29 de bani. Prețul la benzina s-a diminuat cu 2,4 la sută, iar astăzi un litru costă 23 de lei și 10 bani.
În noiembrie s-au diminuat tarifele reglementate de furnizare a energiei electrice – cu 4,7%. Totodată, urmare a acordării de către Guvern a compensațiilor pentru plata facturilor la energie au scăzut, conform estimărilor, luna trecută comparativ cu octombrie, prețurile medii la gazele naturale din rețea – cu aproximativ 6 la sută, la încălzirea centralizată și apa caldă – cu circa 18%.
Amintim că, cea mai mare inflație, s-a produs în luna octombrie 2022, după care s-a înregistrat un trend descendent. Timp de un an inflația a coborât cu peste 29 de puncte procentuale, de la 34,6 la 5,5%.