Social

Decizia privind aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE rămâne incertă, afirmă ministrul de Externe

Decizia summitului Consiliului European din 14-15 decembrie în privința deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană, rămâne o necunoscută, a declarat la Jurnal TV ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

Oficialul a precizat că indiferent de decizia Consiliului referitor la Republica Moldova, transpunerea aquis-ului comunitar și implementarea reformelor vor continua.

„Importanța deciziilor de la acest summit este atât de mare încât, practic, deciziile se vor lua pe loc de lideri. La această etapă nimeni nu cunoaște care va fi rezultatul, cum un dosar va afecta alt dosar, în același timp lucrul de transpunere a aquis-ului comunitar, de implementare a reformelor a celor nouă recomandări, oricum trebuie să continuei. Eu sunt absolut sigur că în baza progreselor pe care le-am făcut, le facem și vom continua să facem această lansare a negocierilor este doar o chestiune de timp”, a menționat Nicu Popescu.

Nicu Popescu a menționat că în cazul unei decizii favorabile pentru Republica Moldova, următorul pas va fi evaluarea cadrului legislației naționale și identificarea diferențelor pentru ajustarea la aquis-ul european.

Amintim că Ungaria se opune lansării negocierilor de aderare cu Ucraina. În acest caz, Consiliul European ar putea amâna luarea unei decizii și pentru Republica Moldova. Consiliul European s-ar putea întruni într-o ședință extraordinară în ianuarie pentru a examina în particular acest subiect sau în ședința ordinară din martie 2024, a opinat europarlamentarul Dacian Cioloș într-o intervenție la Radio Moldova.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult