În timpul unei vizite în SUA, președintele ucrainean discută cu oficialii americani despre securitatea globală și cooperarea în domeniul apărării
Provocările la adresa securității globale, evoluțiile de pe linia frontului din Ucraina și continuarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, au fost principalele subiecte discutate de președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cu mai mulți ofiali americani, scrie Unian. Liderul de la Kiev, care se află într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, urmează astăzi să se întâlnească cu președintele american, Joe Biden și cu reprezentanții Congresului, în condițiile în care mulți congresmeni republicani blochează ajutorul financiar de zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington pentru a consolida asistența de securitate, a declarat luni în fața unei audiențe militare americane că speră să poată conta pe sprijinul financiar oferit de Statele Unite și a îndemnat Congresul să nu facă jocul președintelui rus, Vladimir Putin, scrie Reuters.
Liderul de la Kiev a precizat că odată cu extinderea capacităților pentru apărarea aeriană pe front, va fi posibilă eliminarea avantajului aerian al Rusiei. Potrivit oficialului, sistemele de apărare antiaeriană Patriot, războiul electronic, dronele și avioanele de luptă vor ajuta Forțele de Apărare ucrainene să se deplaseze pe uscat.
În acest context, președintele ucrainean a subliniat că astăzi, la întrevederile cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden, și cu membrii Congresului, va vorbi despre continuarea cooperării în domeniul apărării între Ucraina și SUA, în special proiectele comune pentru producția de arme și sisteme de apărare aeriană, precum și coordonarea eforturilor dintre țări în 2024.
Amintim că Administrația președintelui american Joe Biden a avertizat Congresul că un eșec în reînnoirea asistenței militare pentru Ucraina, ar putea înclina războiul în favoarea Rusiei, creând amenințări la adresa securității naționale a țărilor din Occident.