Externe

Sejmul polonez a aprobat componența noului guvern condus de Donald Tusk

Sejmul polonez a aprobat componența noului guvern condus de premierul Donald Tusk. Doi dintre miniștrii săi sunt deosebit de importanți pentru Kiev în contextul războiului din Ucraina, relatează BBC.

Pentru prima dată în istoria Poloniei, cabinetul de miniștri este format din reprezentanți ai patru partide, și deloc apropiate ideologic.

Unele voci afirmă că această fuziune va duce mai devreme sau mai târziu la prăbușirea coaliției și la alegeri anticipate. Alții, însă, sunt de părere că cel puțin până la alegerile prezidențiale programate pentru 2025, va exista între cele patru formațiuni politice.

Donald Tusk se arată convins că, în ciuda diversității politice, echipa sa va deveni un model de solidaritate, loialitate și responsabilitate.

Ieri, noul prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, a declarat că guvernul său va cere mobilizarea deplină a Occidentului pentru a ajuta Ucraina.

Potrivit acestuia, un atac asupra Ucrainei este un „atac asupra noastră a tuturor”. Noul șef al guvernului a adăugat că asistența Poloniei pentru Ucraina este foarte importantă, dar, în același timp, a indicat că Varșovia ar trebui să fie persistentă când vine vorba în special de interesele fermierilor polonezi.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult