Ministrul Finanțelor: Salariile primarilor, viceprimarilor și secretarilor consiliilor ar putea fi majorate cu 50 la sută în 2024
Salariile primarilor, viceprimarilor și secretarilor consiliilor ar putea fi majorate cu 50 la sută în 2024. Declarația a fost făcut de ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, la o emisiune de la Rlive TV. Potrivit oficialului, autoritățile sunt în proces de identificare a fondurilor pentru a mări salariul aleșilor locali.
„Cred că va fi vorba de o creștere de peste 50%. Este o creștere esențială pentru primari. Noi ne asumăm această creștere din bugetul de stat pentru primari, viceprimari și secretari de consilii. În același timp, suntem acum în discuții cu CALM ca să găsim o soluție pentru a liberaliza potențialul autorităților publice locale, astfel încât în cazul în care ele au venituri proprii și aceste venituri sunt în creștere, să poată să-și achite angajații interni din veniturile proprii. Sper aici să găsim un compromis”, a declarat Petru Rotaru.
Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a precizat că înainte ca proiectul legii bugetului de stat să fie votat în lectura a doua de Parlament va fi înaintat un amendament prin care se va solicita această majorare de salariu.
Totodată, el a specificat că salariul unui primar variază în funcție de numărul de persoane din localitate și este între 10 și 20 de mii de lei. Amintim că, la forumul aleșilor locali care a avut loc în data de 9 decembrie, președintele Maia Sandu a solicitat Guvernului să identifice fonduri pentru a asigura creșterea salariilor primarilor, viceprimarilor, în funcție cu demnitate publică și secretarilor consiliilor locale.