Andrei Spînu: Programul „Satul European 2” va fi lansat în câteva săptămâni
În câteva săptămâni, va fi lansat apelul de participare pentru autoritățile publice locale la programul „Satul European 2”, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu. Oficialul a notat că prin intermediul celui de-al doilea proiect se urmărește susținerea integrală a tuturor localităților pentru construcția apeductelor.
„Punem prioritate pe proiectele de susținere a asigurării cu apă a localităților din țară noastră. Principala schimbare conceptuală în apelul pentru „Satul European 2” este susținerea integrală a tuturor localităților pentru construcția apecducturilor, fie că este de 1500 sau 2000 de cetățeni. Noi încercăm să direcționăm cât mai multe fonduri spre alimentarea cu apă”, a declarat ministrul Andrei Spînu.
Amintim că Programul Guvernamental „Satul European” a fost lansat în anul 2022, la inițiativa președintei Maia Sandu. Prin intermediul acestuia sunt finanțate proiectele de dezvoltare a localităților din Republica Moldova. La concurs au fost depuse aproape 500 de proiecte cu o valoare totală de 2 miliarde de lei.
De asemenea pentru finanțarea și implementarea proiectelor rapide în doar șase luni, în iunie 2023 a fost lansat și Satul European Expres. Prin acest program au fost finalizate 122 de proiecte de modernizare a infrastructurii sportive, amenajarea terenurilor de joacă și a spațiilor de agrement.