Premierul României Marcel Ciolacu a felicitat Republica Moldova și Ucraina după deschiderea negocierilor de aderare la UE
Premierul Marcel Ciolacu a salutat decizia luată joi de Consiliul European în favoarea deschiderii negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina.

„Salut decizia Consiliului European și felicit Republica Moldova și Ucraina pentru începerea negocierilor în vederea aderării la UE”, a precizat Marcel Ciolacu într-o postare publicată în engleză pe contul său de X/Twitter.
I welcome the @EUCouncil decision and congratulate the Republic of Moldova & Ukraine for the starting of the #EU 🇪🇺 accession negotiations.
— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) December 14, 2023
Romania is and will continue to be a steadfast supporter throughout the negotiation process.
„România este și va continua să fie un susținător constant (al celor două țări) pe toată durata negocierilor de aderare”, a adăugat Ciolacu.
Menționăm că joi, 14 decembrie, Consiliul European a decis lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului European, Charles Michel.