Presa internațională // Decizia Consiliului European de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova a fost surprinzătoare
Decizia de joi a Consiliului European de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova a fost principala temă abordată de presa internațională pe parcursul nopții, dar și în această dimineață. Potrivit mai multor publicații hotărârea a fost surprinzătoare, mai ales că Ungaria amenințase că se va opune în privința Kievului, însă unii lideri europeni au avertizat că neacceptarea începerii negocierilor ar fi fost văzută ca o victorie a președintelui rus Vladimir Putin.

Liderii Uniunii Europene au convenit joi să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova după o abținere surprinzătoare a premierului ungar Viktor Orbán, care a părăsit sala pentru a permite o decizie unanimă, a notat Politico.
Euronews a subliniat că în pofida blocării de către Ungaria a ajutorului financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, summitul a adus un progres important atunci când liderii au convenit să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, două țări care și-au depus candidaturile de aderare în primele zile ale războiului. Această undă verde este considerată o mustrare severă la adresa încercărilor energice ale lui Vladimir Putin de a exercita controlul asupra vecinătății imediate a Rusiei.
În același timp, BBC a titrat că decizia Consiliului European, este un impuls pentru moralul ucrainenilor aflați în război de aproape doi ani. The Washington Post consideră, la rândul său, că decizia Uniunii Europene este un semn important de sprijin pentru Ucraina într-un moment în care progresul pe câmpul de luptă a stagnat, iar angajamentul Statelor Unite de a continua finanțarea războiului a oscilat.
Decizia a fost luată după mai multe ore de negocieri și săptămâni de amenințări din partea premierului ungar Viktor Orban, care a insistat că va bloca lansarea de negocieri pentru Ucraina. În ajunul summitului, Comisia Europeană a anunțat că deblochează pentru Ungaria peste 10 miliarde de dolari pe care îi înghețase. Unii consideră că este vorba de o cedare la șantaj.
La rândul ei, agenția rusă de știri, TASS, a evidențiat că negocierile de aderare nu stabilesc un calendar specific pentru admiterea unei țări în Uniunea Europeană, acestea pot continua pe o perioadă lungă de timp. De exemplu, negocierile de aderare a Turciei au fost lansate în 2005 și nu există nicio perspectivă de finalizare a acestora în viitorul apropiat.