Peste 136 de milioane de lei vor fi alocate de Guvern pentru programul Satul European
Guvernul va acoperi parțial cheltuielile suportate de administrația publică locală pentru achitarea sporului lunar în valoare de 1300 de lei pentru angajații administrațiilor publice locale. De asemenea, urmează a fi alocate mijloacele financiare suplimentare pentru Programul „Satul European”. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv, în cadrul unei ședințe extraordinare, convocată vineri de premierul Dorin Recean.
Astfel, 114 milioane de lei din Fondul de rezervă și intervenție vor fi direcționate în Fondul național pentru dezvoltare regională, în vederea acoperirii angajamentelor financiare asumate în cadrul proiectelor de infrastructură locală, demarate prin Programul „Satul European”.
Alte 22,3 milioane de lei vor fi repartizate din bugetul de stat în bugetele locale ale mai multor unități administrativ-teritoriale de nivelul I și II, pentru acoperirea cheltuielilor pentru achitarea sporului lunar în valoare de 1300 de lei.
Amintim că Programul Guvernamental „Satul European” a fost lansat în anul 2022, la inițiativa președintei Maia Sandu. Prin intermediul acestuia sunt finanțate proiectele de dezvoltare a localităților din Republica Moldova. La concurs au fost depuse aproape 500 de proiecte cu o valoare totală de 2 miliarde de lei.
De asemenea pentru finanțarea și implementarea proiectelor rapide în doar șase luni, în iunie 2023, a fost lansat și Satul European Expres. Prin acest program au fost finalizate 122-uă de proiecte de modernizare a infrastructurii sportive, amenajarea terenurilor de joacă și a spațiilor de agrement.
În câteva săptămâni, începe apelul doi pentru proiectul „Satul European”, a anunțat anterior ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.