Dan Perciun: În școlile din țară lipsesc în jur de 7 mii de cadre didactice
În școlile din țară lipsesc în jur de 7 mii de cadre didactice, deși anual în medie sunt o mie de absolvenți ai științelor educației, doar 200 dintre ei vin să se angajeze în sistem. Totodată, din numărul total de profesori care activează, circa 30% sunt pensionari. Aceasta înseamnă că fără intervenții majore din partea statului lucrurile se vor agrava. Declarații în acest sens a făcut ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în plenul Parlamentului.

Ministrul a menționat că pentru 31-a de mii de funcții didactice existente sunt 24 de mii de profesori. Aceasta înseamnă că o bună parte din ei lucrează mai mult, pe o normă și jumătate. Pe de o parte, această suprasarcină le asigură venituri mai mari, dar în același timp înseamnă ardere profesională, un efort foarte mare.
Ministerul Educației va propune introducerea unor alocații pentru cadrele didactice în cazul în care vor să facă sau sunt nevoite să facă tranziția într-o instituție de învățământ alăturată. De asemenea, pe lângă majorările salariale cu 15% începând cu anul viitor, va fi aprobat primul pachet pe debirocratizare.