Deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE: Exemplele altor state și ce urmează pentru R. Moldova
Republica Moldova a parcurs 6 din 10 pași necesari până la aderarea la Uniunea Europeană. În primăvara anului trecut, țara noastră a depus o cerere de aderare, după care în iunie a obținut statutul de țară candidată. Joi, Republica Moldova a mai făcut un pas, Consiliul European a votat pentru începerea negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană.
După votul Consiliului European privind începerea negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, țara noastră urmează să înceapă negocierile, un proces care implică adoptarea legislației Uniunii Europene, în mod special reformarea judiciară, administrativă și economică. Odată ce negocierile sunt finalizate țara candidată poate deveni membră a Uniunii Europene, acesta fiind ultimul pas din procesul de aderare.
Prin acest proces au trecut până acum 21 de țări, cu excepția statelor fondatoare, cum ar fi Franța sau Italia. Aderarea la Uniunea europeană a decurs în mod diferit pentru toate statele. Dacă pentru Finlanda drumul spre aderare a fost parcurs rapid, în aproximativ 3 ani, atunci Cipru este țara care a obținut acest statut cel mai greu. La 14 ani de la depunerea cererii, pe 1 mai 2004 Cipru a devenit membru cu drepturi depline a Uniunii Europene. Pentru România acest proces a durat 12 ani, iar pentru Ungaria - un deceniu.
Pentru Republica Moldova etapa la care suntem acum însemnă negocierea pe fiecare din cele 35 de capitole ce acoperă politicile Uniunii Europene, cum ar fi principiul liberei circulații a mărfurilor, politica în domeniul concurenței, agricultura și dezvoltarea culturală. Negocierile reprezintă o analiză detaliată a fiecărui progres și au loc între miniștrii și ambasadorii guvernelor din uniune și țara candidată, sub forma unei conferințe interguvernamentale.
Fiecare capitol de negociere trebuie închis separat și poate fi închis numai atunci când toate guvernele naționale își dau acordul. Un capitol poate fi negociat și câțiva ani. După încheierea negocierilor și reformelor, etapa finală este Tratatul de Aderare, iar acesta trebuie ratificat de toți membrii UE existenți și de statul respectiv înainte ca acesta să poată intra în UE.
Amintim că procesul de aderare propriu-zis al Republicii Moldova la Uniunea Europeană a început în martie 2022.
Autor: Svetlana Bogatu