Social

Parlamentul a aprobat un proiect care încurajează reciclarea ambalajelor și instituie un sistem de colectare separată a deșeurilor

Agenții economici sunt încurajați să recicleze ambalajele de produse plasate pe piață, astfel încât să genereze mai puține deșeuri, potrivit unui proiect aprobat de Parlament. Decizia mai prevede instituirea unui sistem de colectare separată a deșeurilor. Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Mediului, Grigore Stratulat, deșeurile municipale constituie aproximativ 70 la sută din volumul total de deșeuri generate în Republica Moldova, iar pentru gestionarea acestora este nevoie de îmbunătățirea mecanismelor existente.

„Gestionarea deșeurilor trebuie îmbunătățită și transformată în gestionarea durabilă a materialelor și resurselor pentru a proteja, a conserva și a îmbunătăți calitatea mediului, pentru a proteja sănătatea umană. Utilizarea mai eficientă a resurselor ar aduce, de asemenea, economiei nete substanțiale, întreprinderilor, autorităților publice și consumatorilor. Doar un sistem eficient de gestionare a deșeurilor municipale ar permite realizarea obiectivelor de reciclare, care sunt foarte scăzute, mai puțin de 10 la sută sunt reciclate”.

Grigore Stratulat a precizat că în prezent toate companiile care plasează produse ambalate pe piață trebuie să creeze asociații pentru colectarea ambalajelor.

La rândul său, vicepreședinta comisiei parlamentare mediu, climă și tranziție verde, Ina Coșeru a subliniat că mecanismul de gestionare colectivă a deșeurilor de ambalaje va contribui la crearea unui mediu mai curat pentru cetățeni și agenții economici.

„Acum în Republica Moldova noi avem ținte foarte mici pentru ambalaje, noi trebuie să le ambiționăm 10-15 %, asta înseamnă că noi practic nu recuperăm ambalajul, dar prin mecanismul de depozit noi îl vom returna în totalitate. Pentru agenții economici, asta nu înseamnă că toți trebuie să procure mașini pentru recuperarea ambalajului, ele pot fi returnate la casierie, lucru pe care l-am văzut în țările membre ale UE. Nu sunt costuri mari, dar consumatorul primește banii înapoi pentru costul sticlei”.

Precizăm că proiectul a fost votat de Parlament în prima lectură, iar săptămâna viitoare va fi supus unei noi runde de consultări publice.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult