De Ziua Poliției, angajații Inspectoratul Național de Investigații au celebrat inaugurarea sediului nou
Inspectoratul Național de Investigații a fost dotat la standarde moderne datorită programelor finanțate prin intermediul Mecanismului european de Vecinătate. Noul sediu al instituției dispune de condiții favorabile de activitate, fapt care va facilita munca inspectorilor, afirmă ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros. Potrivit acestuia, implementarea proiectului va crește nivelul de reziliență și va eficientiza procesul de combatere a criminalității transfrontaliere.

„Proiectul comun pe care l-am realizat împreună cu România, susținut de Uniunea Europeană, a creat acele condiții de lucru, pe care noi toți ni le dorim. Sperăm că, odată cu deschiderea negocierilor să putem absorbi și alte proiecte ale Uniunii Europene. Sper să avem numai rezultate pozitive și să descurajăm pe cei care încearcă să aibă o activitate ilegală pe teritoriul Republicii Moldova și noi ca stat, într-adevăr, să vin acea centură de securitate pentru Uniunea Europeană”, a spus ministrul Efros.
În mesajul său de felicitare Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, a declarat:
*„Această clădire este un simbol al cooperării UE-Moldova. Ea arată că este important ca angajații din poliție să-și poată exercita mandatul în cele mai bune condiții, ca polițiștii să fie profesioniști, bine pregătiți și de încredere. Dar este și o dovadă a faptului că sprijinul UE este pentru beneficiul întregii țări”.
Prezent la evenimentul de inaugurare Șeful Poliției din România, Benone Matei a menționat:
„Obiectivul principal al proiectului THOR a vizat consolidarea cooperării polițienești între cele două țări cu accent pe prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere. De asemenea, am investit în extinderea capacităților tehnice și de formare a structurilor de poliție din ambele țării. Am dezvoltat strategii comune și am efectuat studii pentru măsurarea nivelului de satisfacție a cetățenilor. Prin munca depusă împreună, ca o echipă, cu o colaborare strânsă între cele două state am reușit să ajungem la obiectivele asumate în cadrul proiectului”.
Totodată, noul sediu al INI are în dotare un centru de instruire a ofițerilor de investigație, cameră de recunoaștere, camere de audiere, cabinet de consiliere psihologică. Acest lucru a devenit posibil datorită sprijinului partenerilor europeni în ceea ce privește creșterea capacităților Poliției în combaterea criminalității prin sesiuni de instruire comune cu partenerii români.
Precizăm că acțiunea de modernizare și dotare a Inspectoratului Național de Investigații face parte din Programul Operațional Comun România - Republica Moldova. Contribuția Uniunii Europene la acest program este de 6 milioane de euro, iar alte aproximativ 12 milioane sunt alocate de beneficiari.
Până acum, Poliția Republicii Moldova a dispus de 1,7 milioane de euro, bani proveniți din asistența externă prin Mecanismul european de Vecinătate.
